Vestimentaţia de comandant nu vă va face viteji; nici rasa preotului, milostivi; nici toga de judecător, drepţi; nici scaunul de ministru, puternici, dacă sufletul vostru nu este plin de generozitate, milă, dreptate şi putere sufletească.
Trebuie să aveţi suflet puternic, capabil de trei lucruri: să rabde, să iubească viaţa şi să se jertfească. Astfel de suflet nu veţi avea niciodată dacă veţi fi pesimişti. Pesimistul nu este capabil să-şi jertfească viaţa, deoarece viaţa pentru el nu are valoare; poate numai să se „avânte”, nu însă să se jertfească. Când omul dăruieşte ceea ce iubeşte, atunci se jertfeşte; iar când dă ceea ce urăşte, nu se jertfeşte, ci „aruncă”. Pesimistul nu poate preţui viaţa, deoarece i se pare că nu are sens şi este lipsită de bucurie. Pentru un astfel de om, viaţa este stupiditate, durere, nesăbuinţă, tristeţe şi, astfel, nu o poate preţui. În cele din urmă, pesimistul nu poate suporta viaţa, din aceleaşi motive pentru care nu o poate iubi. Omul poate suporta o durere care are un oarecare sens şi finalitate. Însă nu poate suporta durerea lipsită de substanţă şi fără sfârşit. Viaţa oamenilor pesimişti este o suferinţă fără sens şi nesfârşită. Dacă sunteţi pesimişti nu veţi putea nici să vă jertfiţi, nici să iubiţi viaţa şi nici chiar să o suportaţi. Sufletul vostru nu va fi în stare de nimic din cele de mai sus.
Dacă veţi fi optimişti, vă va fi uşor şi să iubiţi, şi să răbdaţi, şi să vă jertfiţi viaţa. Optimist este omul care munceşte având credinţă şi nădejde.

            Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 106, 115

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.