Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă realizăm ce este în fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemării Sale. Nu de smochin şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de om (tot aşa şi în alte metafore neotestamentare: parcă de păsări ori de boi se îngrijeşte Atotputernicul!): care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul său ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, condiţii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absolută. Chemării de sus i se poate răspunde numai cu “Iată-mă” ori cu “Da, Doamne“.
Motivările, fie ele omeneşti plauzibile, nu sunt luate în considerare: nu ne este îngăduit a ne eschiva nici măcar pentru a ne îngropa tatăl ori a ne rândui cele din gospodării; nici pentru a ne duce să vedem ţarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cere boii de curând cumpăraţi; nici pentru a ne despărţi de femeia de care abia ne-am însoţit prin nuntă.
Mereu şi în orice clipă este vremea – şi acum este – a răspunde “Iată-mă” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe tărâmul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, şarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile: dincoace, cu totul nesemnificative şi nejustificative. Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaşte soroace şi pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul şi el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemării cereşti. Reacţiile “robustului simţ comun” nu au ce căuta în citirea formulelor spaţiotemporalităţii (sunt date peste cap); şi tot aşa nici în dezlegarea încifrărilor duhovniceşti. Iată de ce putem afirma că omul (smochinul, în limbaj codificat) trebuie să fie oricând gata, oricând disponibil pentru Hristos. Nicăieri teoria disponibilităţii integrale enunţate de André Gide nu se aplică mai la propriu şi mai desăvârşit decât în relaţiile dintre făptură şi Ziditorul ei. Iar a fi disponibil înseamnă a te nimeri oricând încins, cu toiagul în mână, cu încălţămintea în picioare, pregătit de drum, de acţiune, de răspuns afirmativ, de roadă”.

                                                                                                      Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Rohia

Leave a reply

required