Părinte, aţi spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primeşti pe cea dumnezeiască. De aceea înţelegi mai bine rugăciunea atunci când eşti flămând?
Da, pentru că un flămând înţelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înţelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puţin mai departe nişte refugiaţi ruşi nu au ce mânca. Trăiesc sărmanii în sere, în nişte barăci de tablă. Să zicem că nu ştii că acolo, aproape, există oameni care au nevoie. Bine, dar nu întrebi ca să afli? Să arunci mâncarea! Noi nici lucrul cel nefolositor pe care îl avem nu îl dăm. Este păcat ca unul să nu poată cumpăra ceva de care are nevoie, iar altul să aibă lucruri pe care nu le foloseşte şi să nu le dea celui care are nevoie de ele. Aceasta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecată, Hristos ne va spune: „Am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc” (Matei 25, 42).
Unii care le au pe toate spun: „Astăzi nu există sărăcie”. Nu se gândesc la celălalt. Nu se pun în locul celuilalt, ca să nu se mâhnească şi să-şi piardă liniştea lor. În felul acesta cum vor afla pe cel sărac? Se gândeşte cineva la celălalt, află şi pe sărac şi află şi de ce are nevoie. Există atâţia orfani care nu au un om care să le mângâie căpşorul. Oamenii îi uită pe cei ce suferă. Mintea lor este la cei ce o duc bine şi se compară cu aceştia, iar nu cu cei ce suferă. Dacă s-ar fi gândit puţin, de pildă, la unii epiroţi albanezi (provincia grecească Epir a fost împărţită în două, după Al Doilea Război Mondial, partea de nord intrând în componenţa Albaniei) care, deoarece şi-au făcut semnul crucii, stau, sărmanii, timo de 20 de ani în închisoare într-o celulă de unu pe unu, ar fi văzut altfel lucrurile. Este atât de înfricoşător, încât nici nu ne putem gândi la aceasta. Ştiţi ce înseamnă unu pe unu? Nici aşezat, nici întins, nici în picioare. Iar ca fereastră, unele celule abia dacă au câte o gaură mică (s-a spus în mai 1990).
Adică în morminte, Părinte!
În mormânt cel puţin eşti întins. Ce mucenicie! Multă nefericire există astăzi, deoarece fac arme de distrugere şi au părăsit grija pentru cei săraci. În Africa am văzut cum mâncau bălegar de cămilă. Acolo, oamenii au nişte trupuri care nu seamănă cu trupurile omeneşti. Sunt ca broaştele. Şi toracele lor este ca un coş de nuiele. De ce mă doare? Mă doare pentru că noi le avem pe toate şi de aceea nu participăm la suferinţa celorlalţi. Şi mai vrem să mergem şi în Rai…

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 164-165

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.