Există primejdia ca rugăciunea, cercetarea cărţilor şi chiar Sfânta Împărtăşanie să acopere starea ta păcătoasă, să o cocoloşească şi să nu te simţi împăcat cu Dumnezeu. Există această primejdie, dar nu pentru că rugăciunea sau Sfânta Împărtăşanie ar avea acest scop, ci pentru că tu le determini, abordezi greşit starea ta. În situaţia aceasta, cum putem să vorbim despre viaţă duhovnicească? Cum va înainta omul duhovniceşte dacă neglijează mizeria dinlăuntrul lui, mică sau mare? Cum va înainta duhovniceşte dacă nu atinge stările de păcat şi nu se preocupă de ele? În această situaţie nu face altceva decât să legalizeze starea păcătoasă existenţa şi să o acopere. Nu starea păcătoasă, în sine, împiedică progresul duhovnicesc, ci atitudinea pe care o avem, preocuparea personală pe care o avem.
Am fi înaintat mult până astăzi, de când suntem creştini, dar nu înaintăm. Întâlnesc, adeseori, suflete care agonizează, care se străduiesc, care se luptă, care fac tot ce este posibil, dar care nu înaintează. De ce? Pentru că nu se pocăiesc, nu vor să se pocăiască!

                                          Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adame, unde eşti? Despre pocăinţă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2008

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.