În Simi, insula celor 12 insuliţe cu 70 de paraclise şi mănăstiri, locuitorii îi cinstesc în special pe preamăriţii arhangheli. Există acolo nouă mănăstiri ale arhanghelilor, atâtea câte sunt cetele îngerilor netrupeşti.
Cea mai renumită mănăstire este cea a clarvăzătorului, închinată arhanghelului Mihail şi ridicată în anii Bizanţului deasupra ruinelor bisericii vechi, ale clarvăzătorului Poseidon. Astfel mănăstirea a luat nu numai locul, dar şi preocuparea vechiului zeu, pentru că de atunci este considerat apărător al mărilor noastre. De aceea, cele mai multe dintre caiace au numele lui.
Chiar dacă datele istorice sunt sărăcăcioase, este bogată însă tradiţia care se referă la înfiinţarea mănăstirii clarvăzătorului:

O femeie casnică evlavioasă, pe când săpa în zona clarvăzătorului, a găsit în pământ o icoană mică şi veche a arhanghelului Mihail. A luat-o pe ascuns la casa ei şi a pus-o la iconostas, în faţa căreia a aprins o candelă. În ziua următoare icoana s-a pierdut. A găsit-o însă femeia în locul clarvăzătorului din nou îngropată în pământ unde a fost prima dată, ducând-o din nou la ea acasă. Acest lucru s-a repetat pentru a treia oară, făcând-o pe femeia evlavioasă să se nedumerească şi să se întristeze, pentru că arhanghelul nu vroia să stea la casa ei.
Nedumerirea ei a rezolvat-o însuşi arhanghelul când s-a arătat îmbrăcat luminos şi fulgerător în visul ei, spunându-i că vrea să rămână în regiunea aceea, numită Clarvăzătorul. Atunci aceea s-a dus în oraş, povestind întâmplarea, construind o biserică mică închinată arhanghelului Mihail. Mai târziu, biserica s-a mărit şi într-un final a ajuns mănăstire.
În acord cu tradiţia, femeia care a găsit icoana arhanghelului, era o femeie pe numele Maria a lui Proteniu, o evlavioasă simiacă (din insula Simi), care fusese în viaţa ei vizitată de mai multe ori de arhanghel. Odată a pornit cu fetele din vecini către paraclisul clarvăzătorului ca să aprindă candele. Seara era scăldată de către lună, iar paraclisul se asemăna cu ceva de argint la marginea mării.
Au intrat înăuntru, s-au închinat şi au aprins candelele. Dacă au mai stat puţin acolo, au adormit în biserică pentru că de dimineaţă ar fi trebuit să fie liturghie. În puţin timp toate femeile dormeau adânc. Numai Maria nu avea somn. O frică, o nelinişte îi atrăgeau inima. Într-un final a adormit, dar în puţin timp aude o voce groasă şi impunătoare ieşind din altar:
Maria a lui Proteniu, ia-le pe fete şi pleacă!
S-a trezit îngrozită, a aprins candela arhanghelului care se stinsese şi a adormit la loc. În puţin timp însă a auzit aceeaşi voce, mult mai groasă şi poruncitoare.
Pleacă, Mario. Pleacă îţi zic!
Clarvăzătorul meu, de ce mă dai afară? Lasă-mă să dorm! a spus femeia mâhnindu-se cu simplitate şi s-a străduit din nou să doarmă. Atunci aude pentru a treia oară vocea, dar acum, furioasă şi tunătoare, încât a făcut să se clintească icoana Clarvăzătorului:
Pleacă, îţi zic, Mario. Pleacă cu fetele! Nu vrei să mă ruşinezi!
De această dată s-a mâniat şi femeia. A trezit fetele şi s-au dus repede către deal. Când urcaseră îndeajuns, se întorc să se uite după ele şi, ce să vadă? În portul Clarvăzătorului acostaseră două corăbii turceşti, iar locul era plin jur împrejur de fesuri roşii şi turbane albe… Arhanghelul a salvat-o din mâinile turcilor.

                                      Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 194-196

Leave a reply

required