Scrisoarea 340 – Fiului Taleleu
Bine ai făcut că mi‑ai scris, fiule iubit. Căci ai arătat prin aceasta credinţa şi dragostea ta. Dar pentru ce îmi cânţi laude de care nu am parte nicidecum? Nu ştii că sunt păcătos şi simplu în cuvânt? Dar dragostea este foarte hoaţă, atribuind celor doriţi, din partea prietenilor, cele ce nu există. Aşadar, lăsând la o parte laudele, mai degrabă roagă‑te, fiule, să mă întăresc în Domnul şi să mă izbăvesc în tot chipul de cel rău.
Neputinţa ta trupească să o duci cu mulţumire către Dumnezeu şi nu te întrista pentru chipul în care a venit. Ştie Domnul să dea cele de folos fiecăruia, însă eu nu ştiu de unde ţi‑a venit[1]. Hula să fie dispreţuită şi [atunci ea] va trece mai repede, dar dacă înfricoşează, mai degrabă va rămâne, de care să fii izbăvit cu puterea lui Dumnezeu.[2] Chiar dacă se face multă asuprire din partea prigonitorilor, însă premiul este ceresc. Aşadar, dacă împreună pătimim, vom fi şi slăviţi împreună. Căci nu e vreme de dulce pătimire, ci de mucenicie.
În problema cu preotul care pare ortodox, dar care mănâncă cu episcopul[3], după cum am zis, dacă încetează de la o astfel de mâncare împreună, primind şi epitimia opririi de a sluji cele sfinte până la o vreme, şi dacă nu mai cade în aceeaşi greşeală, are vindecare ca să slujească [la vremea potrivită] lui Dumnezeu. Dar dacă este indiferent, nu îi va fi izbăvire bărbatului propria bogăţie încât prin darea ei [ca milostenie] să scape şi de părtăşia eretică, şi de altă faptă păcătoasă; că nu se dă în schimb binele ca să se primească răul, după cum nu se dă lumina şi să se primească întunericul. Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş. Dar ce zic de părtăşie[4]? Chiar dacă ar face compromis cu ereticii în mâncare şi băutură şi prietenie, este vinovat. Hotărârea este a lui Gură de Aur[5], însă este şi a fiecărui sfânt.[6] Şi cum este [faptă] fără de voie, iar nu lucru [de voie], ca cel ce pare că cugetă ortodox să se împărtăşească deopotrivă cu erezia? Fără voie este când cineva cască cu sila gura unui ortodox şi îi toarnă împărtăşanie eretică, ceea ce au făcut ereticii de odinioară şi fac, precum am aflat, cei ce luptă acum împotriva lui Hristos. Iar a se împărtăşi de la sine este de bună voie. Iar dacă o face fiindcă se teme (căci aceasta e întrebarea), nici aşa nu va avea apărare. Căci auzim: „Nu vă fie frică de cei ce ucid trupul, ci de Dumnezeu Care le trimite pe amândouă în gheena focului veşnic”(cf. Mt 10, 28). Cu adevărat, lumea întreagă nu este vrednică de un singur suflet care se păzeşte pe sine nepărtaş de părtăşia [împărtăşania] eretică şi de orice rău. Iar cei ce se împărtăşesc de amândouă [de erezie şi de păcat moral] sunt de aceeaşi cinste cu iarba, cu lemnele şi trestia pe care le va arde focul cercării judecăţii şi pe făptuitorii lor îi va păzi arzând în veşnicie, fără să se topească.

                                                                                                                                                            Sfântul Teodor Studitul

______________________________________________________________________________________________________________
[1] Boala e spre pocăinţă, dar felul ei ţine de specificul şi folosul persoanei căreia i‑o îngăduie Dumnezeu. Ea ţine cont de felul păcatelor ce trebuie tămăduite.
[2] Propoziţia în legătură cu hula se poate referi fie la boală, fie la prigoana despre care se vorbeşte în continuare. Dacă se referă la boală, atunci, în general, boala aduce cârtire şi hulirea proniei dumnezeieşti. Dacă cel bolnav dispreţuieşte aceste gânduri, ele pleacă îndată, dar dacă se lasă învăluit de ele, îl vor vlăgui şi lăuntric şi atunci boala îşi pierde caracterul mântuitor şi devine pricină de pierzanie. Dacă însă se referă la prigoană, atunci ea indică hulirea adusă de prigonitori, de care nu trebuie să ţină seama ortodocşii.
[3] Probabil e vorba de un episcop eretic sau filoeretic.
[4] Se referă la părtăşia în Sfintele Taine sau rugăciune.
[5] Despre proorocii mincinoşi, PG 59, 558.
[6] Este vorba aici de „consensus patrum” în ceea ce priveşte erezia.
Sursa: “Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.