Pe cât este de înaltă funcția ta, pe atât de mare trebuie să fie şi smerenia ta; pe cât de mare este cinstirea, pe atât de mare trebuie să fie pogorârea de sine întru smerenie; pe cât te înalţă oamenii, pe atât de mult să te smereşti.
Pe cât de mult te cinstesc oamenii şi te slăvesc, pe atât de mult să te socoteşti nevrednic de cinstire. Nu te înălţa pentru oarecare izbânzi, ca să nu fii lepădat de Dumnezeu.
Nu cugeta şi nu grăi că ai făcut cutare şi cutare, pentru ca acestea să nu se risipească într-o clipă înaintea ta, însă de ai lucrat ceva bun, spune că nu tu ai făcut acestea, ci harul lui Dumnezeu a lucrat cu tine.
Mântuirea noastră nu este atât în faptele noastre, cât în milostivirea lui Hristos, căci Dumnezeu va primi de la noi cele pe care le va voi, iar ce nu va voi, va lepăda. Toate să le socoteşti lui Dumnezeu, pentru ca El toate ale Sale să le socotească ţie şi să îţi fie întru toate grabnic ajutător. Nu râvni stăpânire sau vreo oarecare cinste pe pământ şi nu te crede vrednic de cinstire, ci te socoteşte că eşti cel mai rău dintre toți. Căci atunci vei fi vrednic de cinste, când te vei socoti nevrednic de aceasta; atunci vei fi mare, când te vei vedea mic; atunci vei fi oareşce, când te vei socoti nimic.

                                                Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 75

Leave a reply

required