Într-o lume condusă de informaţii, este foarte uşor a greşi să crezi că ştii ceva important şi bun în sine. Ca atare, dobândirea informaţiilor spirituale este o industrie care merge bine. Într-un roman rus scris în anii ’90, o femeie intelectuală întâlneşte un călugăr care restaurează o mănăstire veche din Georgia. În timpul unei conversaţii, ea amintește un citat din Sfântul Maxim. Călugărul este surprins şi spune: „L-aţi citit pe Sfântul Maxim? Cum oare vă veţi mântui vreodată?” El a continuat să-i spună că nu ar trebui să citească niciodată mai multe ore într-o zi decât se roagă.
Este scandalos în timpurile noastre, mai ales în cazul în care informaţia este percepută ca un element esenţial al democraţiei (şi noi ne imaginăm că viaţă spirituală este la fel de democratică asemenea vieţii politice), a ți se spune că există informații dăunătoare pentru tine sau informații pentru care încă nu ești potrivit. Despre asta vorbim aici.
Cu ani în urmă, mi s-a spus că ar trebui să vorbesc doar despre ceea ce ştiu (am primit acest sfat din partea unui preot senior care vorbea pe tema predicării). „Ai întotdeauna dreptul de a-ţi spune povestea ta”, a spus el şi m-a sfătuit că predica mea ar trebui să rămână în limitele experienţei mele. A fost un cuvânt greu, deoarece eram tânăr şi aveam foarte puţină experienţă. Rămâne un sfat bun până în ziua de azi.
Am extins această regulă în scrierile mele, acesta fiind unul din motivele pentru care nu mă veţi mai vedea susţinând anumite subiecte. Eu ajung periculos de aproape de a sparge această regulă ori de câte ori mă gândesc cu voce tare la ştiinţă – deşi pare inevitabil.
Există un motiv pentru care cuvântul „bătrân” poartă o asemenea greutate în Ortodoxie: teologia şi înţelepciunea nu sunt din sfera tinerilor. Am întâlnit tinere minţi minunate în zona teologiei, dar în general sunt minţi care nu ştiu ce să facă cu ceea ce ştiu. O modalitate de a gândi la acest lucru are de a face cu întrebările. Acelaşi preot mai în vârstă care mi-a spus doar să vorbesc despre ceea ce ştiam, mi-a spus de asemenea să nu răspund la întrebările pe care oamenii nu le întrebau. Şi acest sfat continuă să mă ghideze.
Nu puteţi cunoaște ceva despre care nu v-ați pus niciodată o întrebare. Puteţi să adunaţi şi să păstraţi informaţii, dar nu veţi cunoaște niciodată până când căutarea nu devine a voastră proprie, lucru care se poate întâmplă doar cu ajutorul unor întrebări. Informaţiile care nu sunt un răspuns la o întrebare sunt inutile. De ce ai vrea să te chinui cu ele?
Presupun că putem vorbi de cunoştinţe aplicate faţă de simple informaţii. Am avut recent o conversaţie de familie despre trigonometrie (fiica mea cea mai mare este matematician). Am mărturisit că n-am nici o idee despre subiect, deşi am avut un curs în liceu şi aparent am obţinut nota 9. Observaţia mea a fost că nimeni nu s-a deranjat vreodată să-mi spună la ce întrebări îmi poate răspunde trigonometria. Am aflat de la fiica mea că are de a face cu triunghiurile. Majoritatea spuselor ei au fost dincolo de sfera mea de interes (la această vârstă).
Este aceeaşi realitate care tinde să facă teologia o lucrare a vârstnicilor. Se spune că cea mai bună matematică şi fizică se fac înainte de vârstă de 30 de ani. Cea mai bună teologie se face după vârstă de 60 de ani. Întrebările teologice nu sunt adesea o grijă a tinerilor. Desigur, unele întrebări ale tinerilor nu mai contează după vârstă de 60 de ani.
Această reflecţie sugerează o cale pentru cunoaşterea Lui Dumnezeu: atenţie la întrebările voastre. Rezultatul acestei căi este că veţi deveni mult mai conştienţi de ceea ce nu ştiţi decât de lucrurile pe care credeţi că le ştiţi. Simpla informaţie se estompează.
Am avut o serie de conversaţii anul trecut cu un tânăr tulburat, care mă acuza de diverse erezii. De-a lungul schimburilor noastre, preocuparea mea a fost să-i sucesc atenţia de la informaţia necinstită (unele așa anumite “site-uri ortodoxe” fac mai mult rău decât bine) către propriul suflet. Iluzia lui era de a vedea pericolele unde nu existau şi de a ignora pericolul care a fost imediat prezent înlăuntru lui. Am eşuat. Nu s-a descurcat bine.
Creştinismul ortodox nu este un subiect de învăţat. Dacă este corect înţeles, credinţa ortodoxă este o relatare a „totului”. Nu este un subset de cunoştinţe religioase sau un compendiu de doctrine. Este întreaga existenţă, creată şi necreată. Cea mai mare parte a credinţei nu poate fi rostită (este o taină). Cu cât mai puțină taină în jurul declarațiilor noastre, cu atât este mai probabil că ele să fie greşite sau distorsionate.
Sfântul Ignatie din Antiohia a observat: „Cel care posedă în Adevăr cuvântul Lui Iisus, poate auzi chiar şi tăcerea lui.” De asemenea, el a observat: „Cu cât mai mult va vedea cineva pe episcop tăcând, cu atât mai mult ar trebui să-l preţuiască.”
Toate acestea, desigur, vin ca o mustrare severă pentru cineva care a scris peste 2.000 de articole. Cu toate acestea, voi spune că cea mai mare realizare a mea este în ceea ce nu am scris. Poate că numai acolo îmi voi găsi mântuirea.
Pr. Stephen Freeman
Sursa: Glory to God for All Things | What To Do With What You Know
Traducerea: Luiza Vărzaru