Dacă faci rele, devii rău; dacă faci bune, devii bun. Şi atunci de ce să nu te sileşti şi să faci nişte lucruri care să te apropie de Dumnezeu şi care să-ţi dea o linişte sufletească? Sigur că celui care nu-i obişnuit nu-i place, nu îi e comod să stea două ceasuri în biserică la o slujbă pe care nu o înţelege sau, dacă o înţelege, nu participă la ea.
Pe noi nu ne plictiseşte Liturghia, deşi Liturghia e aceeaşi. În toate duminicile e aceeaşi Liturghie, în toate sărbătorile e aceeaşi Liturghie, e aceeaşi slujbă principală pe care noi o trăim şi pentru că participăm la ea nu ne oboseşte, nu ne plictiseşte. Cineva care se duce la biserică să se informeze ce e acolo, merge de două-trei ori, deja ştie şi nu-l mai interesează informativ, pentru că ştie despre ce e vorba. Dar dacă nu participă la slujbă, sigur că îl oboseşte, îl plictiseşte. Dar fără asta nu se poate. Nu există înaintare în spiritualitate fără prezenţa noastră la sfintele slujbe şi, mai ales, duminica, pentru că în celelalte zile nu poate omul să meargă şi nici nu cerem. Sunt categorii de oameni care ar putea merge şi în celelalte zile la biserică: pensionarii şi şomerii. Oamenii care nu au o treabă anume de făcut ar putea şi ar fi bine să meargă şi peste săptămână la biserică. Dar duminica e obligatoriu!
Vin unii oameni la spovedit şi spun că n-au fost duminica la biserică, dar că au fost vineri la maslu, la dezlegări. Foarte bine, eu sunt bucuros că merg oamenii miercurea şi vinerea şi când se fac dezlegări şi masluri. E bine, e foarte bine, dar nu e destul. Pot să nu meargă niciodată miercurea şi vinerea, dar dacă merg duminica îşi împlinesc datoria. Dacă nu merg duminica, pot să meargă în toate zilele săptămânii, însă nu îşi împlinesc datoria.
Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, pp. 332-333