Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac. Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem ca marinarii, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii. Nu trebuie însă să dăm bir cu fugiţii. Să avem curaj, bărbăţie şi credinţă; şi dacă, la fel ca oamenii cu suflet mic şi cu puţină credinţă ne-am descurajat în primejdii, să strigăm ca Petru, care a strigat pe Hristos, prea dulcele Dumnezeu, Care pretutindeni este prezent: “Învăţătorule, mântuieşte-mă, că mă scufund!”. Şi de îndată dulcele nostru Iisus va întinde mâna Sa cea dreaptă şi ne va ridica, spunând: “Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? Nu vă temeţi, Eu sunt aproape de voi, nu vă voi lăsa”.
Corabia nu se mai teme de primejdii când ajunge în port. Astfel şi noi, numai când vom ajunge la limanul vieţii celei veşnice, la limanul cel netulburat şi fără valuri vom fi în siguranţă veşnic, căci acolo încetează orice tulburare, orice teamă şi orice primejdie. Acolo blândeţea şi calmul sunt fără tulburare, pacea fără războaie, sănătatea fără boli, fericirea fără nefericire, bucuria fără întristare şi viaţa fără de moarte. Fie ca Preabunul şi Cerescul Părinte, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile Sale cele veşnice şi de Împărăţia cerurilor”.
Fericitul Filotei Zervakos