Lumea dintotdeauna i-a considerat nebuni pe toţi cei care nu se potriveau vieţii şi gândirii ei; pe toţi aceia îi numea nebuni sau fără de minte, sau chiar demonizaţi, şi îi desconsidera, îi izgonea sau chiar îi omora.
Primul considerat nebun şi osândit ca atare de către stăpânitorii religioşi, dar lumeşti, ai vremii Sale a fost chiar Domnul nostru Iisus Hristos.
Dar şi mai târziu a fost considerat nebun, maniac şi demonizat. Şi spuneau aceasta ascultătorilor Săi: „Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?” (Ioan 10, 20; 7, 20; 8, 48, 52). Şi fariseii Îl acuzau nu că ar fi fost un simplu demonizat sau nebun, ci că ar conlucra cu însuşi diavolul, cu ajutorul căruia îi izgonea pe demoni din lume. Spuneau: „Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor” (Matei 12, 24).
 Cred că acelaşi lucru îl spuneau şi despre apostoli.
 Exact. În continuare, i-au judecat şi i-au osândit pe Sfinţii Apostoli ca nebuni. […] Mai târziu, cu trecerea timpului, persecuţiile care s-au abătut asupra creştinilor au fost cauzate de faptul că aceştia erau consideraţi nebuni. Astfel, erau înjuraţi creştinii şi pentru faptul că ei, „nebunii lumii”, nu voiau să judece lumeşte şi să facă cele pe care le dorea lumea, nu iubeau cele pe care le iubea lumea, nu cinsteau cele pe care le cinstea lumea.
Pentru lume, starea aceasta de desconsiderare a bunurilor materiale pe care o ţineau creştinii era nebunie, era o prostie. Îi vedeau pe creştini desconsiderând banii, cinstirile, casele, averile şi că preferau un Hristos sărac, smerit, de dragul Căruia urmau şi ei sărăcia, smerenia, umilinţa, chinurile şi chiar moartea. Deci erau sau nu erau nebuni pentru cei din lume? Pentru aceia da, adică pentru oamenii care credeau că cel mai bun lucru este să dobândeşti lucrurile lumii, să te desfeţi de ele şi să le moştenească apoi copiii tăi, pentru a se bucura ei de ele. Şi care considerau deşteptăciune, înţelepciune, putere, un rost în viaţă dobândirea scaunelor şi poziţiilor înalte, a slavei, a bogăţiei, a plăcerii şi a tuturor celorlalte bunuri şi care considerau o nebunie, o prostie, desconsiderarea acestor bunuri ale lumii şi preferarea bunurilor duhovniceşti ale Împărăţiei lui Dumnezeu.
Creştinii acelor vremuri erau aspri, severi, părăsiseră toate de dragul lui Hristos, pentru Hristos, erau deci „nebuni în Hristos”.
 Şi, cu siguranţă, şi sfinţii care au urmat în Biserica noastră vor fi avut numele de nebuni.
 Desigur, pentru că pilda lui Hristos şi a apostolilor au urmat-o toţi sfinţii din toate veacurile.

Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 293-294

Posted in: Articole.
Last Modified: octombrie 27, 2016

Leave a reply

required