În societatea de consum a zilelor noastre, în care imperativul este satisfa­cerea imediată a dorinţelor individuale, când pe toate ecranele se pot vedea numai reclame înfăţişând chipuri strălucind de tinereţe şi de sănătate, moartea ca rea­litate ar putea fi considerată o impudoa­re. Trupuri goale şi sentimente intime sunt etalate în piaţa publică, în timp ce un trup lipsit de viaţă devine stânjenitor şi trebuie să ne debarasăm de el cât mai repede cu putinţă, ascunzându-l sub pământ sau incinerându-l, pentru a nu ne mai hăitui amintirile. (…)
În afară de câteva excepţii, rare sunt ocaziile când rudele, prietenii şi ve­cinii celui răposat, ascultând chemarea firească a inimii, se mai adună pentru a mângâia pe cei îndureraţi, pentru a participa la privegherea de înmormântare sau pentru a medita asupra propriei morţi, asupra acestui moment suprem când, la ceasul cuvenit, moartea va pune stă­pânire şi pe noi.
Sunt rare acele întâlniri dintre membrii familiei în preajma celui care-şi petrece ultimele clipe de viaţă. Această remarcă se referă la ceea ce se întâmplă sau, mai curând, nu se mai întâmplă în multe ţări cu nivel avansat de civilizaţie şi de bunăstare materială. Se are în vedere aşa-numita societate de consum, unde de multe ori relaţiile dintre oameni nu mai sunt fireşti, nu mai există de mult timp viaţă comunitară, iar omul se acomodează la un stil de viaţă individualist, adică fiecare pentru sine. El nu mai e capabil să vieţuiască în părtăşie cu Dumnezeu şi cu aproapele său.

Părintele Michel Evdokimov

 

Posted in: Articole.
Last Modified: septembrie 19, 2016

Leave a reply

required