M-am gândit să las totul baltă şi să plec fără binecuvântare în pustie. Îmi doream să plec, nu atât pentru a mă desăvârşi acolo, cât pentru a mă îndepărta de răutatea oamenilor.
Socoteam că sunt cel mai înduhovnicit călugăr din Balcani, din Europa, ba chiar şi din lume! Cu aceste gânduri am intrat în pepenăria mănăstirii, căutând o lubeniţă mare şi bine coaptă. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Am simţit o adiere uşoară pe când păşeam printre pepeni. Dar adierea a devenit brusc puternică şi am simţit  cum mă cuprinde în tot corpul un curent de aer rece. Sufla peste mine ca un crivăţ; am început să tremur. Mi se făcuse părul măciucă, de frig, dar şi de frică. Am simţit o durere mare şi am căzut în deznădejde. Îmi venea să urlu de atâta suferinţă.
Cu ultimele puteri am ridicat mâinile către cer şi am strigat cu glas tare: „Doamne! Scapă-mă, Doamne! Sunt neputincios!”
Nu am primit nici un răspuns. Inima mea era o stană de piatră. Dintr-o dată am simţit o duhoare de nesuportat. Ca şi cum ceva din apropierea mea s-ar fi descompus. Şi astăzi, când îmi aduc aminte de acea miasmă, simt că îmi mută nasul!
Înfricoşat şi deznădăjduit, am căzut la pământ. Ştiam de ce pătimesc. Mi-am zis: „Kalist, ai fost neascultător şi mândru. De aceea Dumnezeu şi-a întors faţa de la tine!”

     Milivoie Iovanovici, Kalist, monahul ucenic al Sfântului Nicolae Velimirovici, Editura Predania, 2011, pp. 137-138

Posted in: Articole.
Last Modified: iunie 16, 2016

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.