Aţi căzut, trebuie să vă ridicaţi! Mulţumiţi Domnului Multmilostiv Care v-a primit din nou lângă El, dându-vă harul Lui din belşug, aşa cum se întâmplă în acele stări duhovniceşti bune, după fiecare rugăciune săvârşită în inimă. Acum există un pericol. Dumnezeu, Cel lipsit de răutate, Îşi arată vădit mila Lui oricărui păcătos pocăit. Diavolul, plin de zavistie însă, foloseşte cu viclenie lipsa de răutate a lui Dumnezeu, ca să rătăcească şi să-l înşele pe om, îndrumându-l la noi căderi. „Nu contează că ai căzut!” îi zice. „Nu este nimic. Uite, nu vezi? Dumnezeu ţi le-a dat din nou pe toate: şi harul, şi mila, şi iubirea Lui… Deci mai păcătuieşte încă o dată… După aceea te vei pocăi şi Dumnezeu te va primi din nou…!”
Iată marea minciună, iată marea înşelăciune! Ne prezintă cea mai grea fărădelege ca pe un lucru neînsemnat: căderea în păcat, cu nădejdea în mila divină. Desigur, milostivirea lui Dumnezeu este nemăsurată, nu însă şi pocăinţa noastră, pentru că aceste căderi repetate conduc sufletul la săvârşirea continuă a păcatului, la nesimţire şi indiferenţă.

                                              Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 111

Leave a reply

required