Se spune undeva cã în vremuri de ispitã, într-o mânãstire de 100 de cãlugãri, nu se ştie dacã va fi unul care se va mântui. Cum vedeţi aceasta?
Aceasta este o pãrere izolatã de adevãrul adevãrat al vieţii cãlugãrilor. Poate sã vorbeascã de la sine. Eu nu sunt de pãrerea aceasta. Poate se întâmplã sã nu se mântuiascã nici unul, sau sã se mântuiascã toţi. Dar chiar sã nu se mântuiascã nici unul, e mai greu de crezut. Deşi, dacã a intrat o blestemãţie peste toţi, acolo, o boalã, o patimã grea este posibil, dar nici chiar aşa cum spui. Pentru cã un cãlugãr, şi dacã greşeşte, se redreseazã imediat. Sau mai repede decât un laic.
Existã un cuvânt, tot în Pateric, unde e întrebat Sfântul Ishiron: „Noi ce-am fãcut?” Zice: „Noi poruncile Domnului le-am pãzit”. Ceea ce înseamnã mare lucru. Cu adevãrat au fost pãzite. „Dar cei de dupã noi?” „Aceia, zice, la jumãtatea lucrului nostru vor fi”. „Dar cei ai veacului din urmã, ce?” „Aceia nicidecum lucrare nu vor avea. În schimb, ei vor fi ispitiţi. Şi care din ei vor rãbda pânã la sfârşit, mai mari decât noi şi decât pãrinţii noştri se vor chema în împãrãţia cerurilor”.
Vedeţi? Cum pot atunci sã spun despre nişte cãlugãri cã nu se mântuiesc, dacã, în sfârşit, trãiesc istoric, o vreme de ispitire? E foarte greu sã vorbeşti lucrul acesta. Se duc în mânãstire cu gândul, bineînţeles, al mântuirii. Greşeşte? Se ridicã, pentru cã au poziţia cea mai bunã, ca nişte inşi care ţin cuvântul cel mai de vârf al Scripturii. În sfârşit, au avut curajul şi s-au dus. Ca sã spun cã îşi vor pierde mântuirea, e mai greu. Şi aşa e posibil. Dar lucrul acesta nu-l putem afirma cu siguranţã. Da!

                                                                                                                           Părintele Arsenie Papacioc, Despre călugărie

Leave a reply

required