Un duhovnic contemporan, stareţul Serghie, în deplin acord cu Bătrânul Porfirie şi cu Bătrânul Paisie, pe care i-am amintit mai sus, ne spune: „La baza bolilor sufleteşti se află mândria. Temelia bolilor sufleteşti este socotirea propriului eu ca centrul tuturor lucrurilor. Toţi bolnavii sufleteşte se pun pe ei înşişi în centrul lumii”. Aici stareţul Serghie este deplin de acord cu Bătrânul Porfirie, care vorbeşte despre egoism ca fiind pricina depresiei. Şi continuă: „Aceasta, cu siguranţă, nu înseamnă că ei înşişi se cred vinovaţi pentru boala lor. Mândria, ca şi celelalte patimi, are în fiecare persoană provenienţe diferite, depinzând de voinţa personală, dar şi de ereditatea, mediul familial, comunitatea, relaţiile personale şi istoria fiecăruia. Orice părinte duhovnicesc trebuie să fie în acelaşi timp şi psihiatru. Orice boală sufletească are la baza ei problemele duhovniceşti”.
Şi sub acest aspect, Bătrânul Serghie se identifică cu bătrânul Porfirie, care învaţă că în spatele aşa-numitelor psihologii se ascund problemele duhovniceşti şi demonice.

Duhovnicia le acoperă şi le cuprinde pe toate. Prin urmare, lucrarea duhovnicească poate să vindece toate”, ne spune stareţul Serghie. Bătrânul le răspunde astfel celor care afirmă că problemele duhovniceşti au nevoie de duhovnic, în timp ce problemele psihologice de psihologi şi psihiatri. In fond, însă, toate sunt probleme duhovniceşti şi au nevoie de harul lui Dumnezeu pentru vindecare.
Psihiatrul care nu este om duhovnicesc, consemnează în chip îndreptăţit Bătrânul Serghie, poate să-l uşureze pe bolnav, să-l ajute să se regăsească pe sine însuşi, să-şi îmbunătăţească relaţiile cu ceilalţi, dar în profunzime îl lasă gol, pentru că nu-i spune cum să găsească un sens propriei existenţe, lucru pe care, dimpotrivă, îl face părintele duhovnic”. Iată diferenţa uriaşă de dăruire dintre unul şi celălalt. „Lipsa sensului vieţii” este problema cea mai mare pentru omul contemporan, „civilizat”, de astăzi.
De asemenea, vindecarea oferită de către psihiatri nu se realizează în profunzime, ci la suprafaţa existenţei omeneşti, este o vindecare în principal în comportament şi nu în fiinţa, în esenţa sufletului omenesc.
Psihiatrii şi psihologii ignoră sufletul omenesc, şi în cele mai multe cazuri tăgăduiesc existenţa lui. „Contrar afirmaţiilor lui Freud, fundamentul bolilor psihologice nu este sexualitatea, ci mândria”. Boala diavolului (mândria, invidia) este cea care îmbolnăveşte şi existenţa omenească. „Mândria, aşa cum observă Părintele Paisie, naşte egoismul”.
Diavolul, intrând în sufletul mândru şi egocentric, îl umple de tristeţe, epuizare şi disperare. Cineva l-a întrebat pe Bătrânul Paisie despre neliniştea care îl cuprindea pentru căderile lui:
Părinte, sunt stăpânit de nelinişte pentru căderile mele şi obosesc în lupta mea.
Din egoism se întâmplă aşa, deoarece nu te smereşti, de aceea istoveşti apoi. Nu există smerenie, pocăinţă, zdrobire de inimă, ci egoism înlăuntrul tău, iar egoismul întotdeauna duce la tristeţe şi nelinişte. Când omul nu are pocăinţă, ci este chinuit de egoism, de preocuparea de a plăcea oamenilor, deoarece decade în ochii celorlalţi, atunci apar înlăuntrul lui agonie, otravă, durere”. Omul depresiv trăieşte tristeţea, otrava, durerea, pentru că nu acceptă, nu se smereşte, nu se căieşte, ci se chinuieşte din pricina egoismului său rănit şi al iubirii de sine vătămate.
De multe ori, neliniştea exagerată pentru patimi şi pentru căderile noastre ascunde o încercare de îmbunătăţire morală autonomă faţă de Dumnezeu, şi un mare egoism.
Stareţul Macarie i-a scris unei persoane, evident depresive: „Spui că neputinţa ta de a te împotrivi ispitei, zăbava ta de a birui patimile tale şi slăbiciunea morală, în general, te constrânge mult. Lucrul acesta arată că-ţi sprijini mântuirea pe propriile tale puteri. Cum altfel vom dobândi smerenia, decât privindu-ne continuu pe noi înşine aşa cum suntem, cei mai răi dintre păcătoşi?”
Rusia stareţilor secolului al XlX-lea era destul de familiarizată cu depresia. Boala aceasta era socotită simptomul mândriei, iar vindecarea ei era smerenia.
Prin urmare, patimile, şi în principal egoismul-mândrie, pricinuiesc depresia atât de răspândită din vremurile noastre.

                                                      Ierom. Sava Aghioritul, Patimi şi depresie. Ce este şi cum se vindecă depresia, Editura Egumeniţa

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 21, 2018

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.