Un monah din Mănăstirea Marea Lavră (Sfântul Munte) povesteşte următoarea vedenie, pe care a văzut-o un monah simplu ce avea ascultarea de paraclisier.
Monahul Iliodor, din Mănăstirea Marea Lavră, în timpul unei privegheri pregătea tămâia, ca cei doi diaconi să tămâieze biserica la Cântarea a noua, atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită”. Acesta este un moment deosebit închinat Maicii Domnului, căci ea se bucură foarte mult atunci când ascultă cântându-se acest imn.
Această cântare: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim” este Irmosul, începutul Cântării a noua a Canonului treimic (Tripesneţ) din Sfânta şi Marea Vineri, pe care l-a alcătuit Sfântul Ierarh Cosma, episcopul Maiumei, în cinstea celei căreia i se cuvine toată cântarea şi lauda îngerească şi omenească. Această cântare a fost compusă de Sfântul Cosma cu noime atât de înalte, tocmai pentru a mângâia şi a linişti inima Maicii lui Dumnezeu cea îndurerată din pricina păcatelor noastre.
Într-o zi Stăpâna Născătoare de Dumnezeu s-a arătat Sfântului Ierarh Cosma şi i-a mulţumit pentru această cântare, care o odihneşte mai mult decât oricare alta.
Şi într-adevăr, mulţi s-au învrednicit să o vadă pe Maica Domnului binecuvântându-i sau răsplătindu-i cu bani cereşti sau cu laude. De aceea, aşa cum spune şi Sfântul Nicodim Aghioritul, în timpul acestei cântări trebuie să fim cu capul descoperit, ca o dovadă a respectului şi a cinstei adresate Maicii Domnului.
Aşadar, monahul Iliodor, atunci când pregătea tămâia, a văzut o Femeie distinsă îmbrăcată în haine negre şi însoţită de doi îngeri, ce tămâia biserica cu o cădelniţă de aur. Mergea pe la toate strănile monahilor şi îi tămâia.
Evlaviosul monah Iliodor s-a învrednicit să o vadă de multe ori pe Maica Domnului în biserică. Însă atunci când cântăreţii îşi înălţau glasurile voind să-şi arate calităţile şi uitând că o laudă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ea nu se arăta, căci Maicii Domnului nu-i plac artificiile melodice care alungă evlavia şi umilinţa ce se cuvin să fie în sfânta biserică.
Odată el a văzut-o pe Maica Domnului cum îi tămâiază pe monahii care se aflau în biserică la slujbă, dar şi strănile care erau goale şi în care nu se afla nici un monah. Uneori, pe unii monahi care erau în străni nu-i tămâia, ci trecea mai departe. El o urmărea pe Maica Domnului nedumerit, neputându-şi explica ce se întâmplă.
Părintele Iliodor avea darul lacrimilor. Pomenirea morţii, descoperirea păcatelor sale înaintea tuturor oamenilor la înfricoşătoarea Judecată a Domnului, osândirea împreună cu diavolul şi cu demonii lui, toate acestea îl făceau să verse râuri de lacrimi.
Aşadar Stareţul Iliodor a început să se roage cu lacrimi Maicii Domnului să-i dezlege nedumerirea. După trei zile de rugăciune fierbinte, ea i-a spus următoarele:
Tămâiez strănile care sunt goale, pentru că ele sunt locurile monahilor care se află la ascultările mănăstirii şi care, deşi lucrează, îşi au mintea la rugăciunea din biserică şi se roagă cu cei care se află aici. Aceştia sunt cei pentru care se roagă preoţii: «pentru cei care din binecuvântate pricini nu sunt aici» şi «pentru cei ce sunt în slujbe». Iar pe unii care sunt prezenţi în biserică nu-i tămâiez, pentru că fie nu se roagă, mintea lor aflându-se în altă parte, fie discută cu aproapele lor. Să mai ştii că mult mă întristez pentru unii creştini care, deşi merg la slujbele bisericii, nu se roagă, ci stau de vorbă, clevetesc, privesc cum sunt îmbrăcaţi ceilalţi, dacă au haine mai frumoase ca ale lor. Deşi se află într-un loc sfânt, prin ceea ce fac dispreţuiesc credinţa şi îl cinstesc pe diavolul, vrăjmaşul neamului omenesc “.

                                                                 Arhim. Teofilact Marinakis, Patericul Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2008

Leave a reply

required