Iubiţi credincioşi, noi ne bucurăm foarte mult când ne gândim la Maica Domnului, şi nu numai în ziua de pomenire a Adormirii ei sau în alte zile de pomenire a ei, ci de fiecare dată când avem un gând către Maica Domnului. De ce? Pentru că de ea se bucură toată făptură, toţi credincioşii şi toţi îngerii: „De tine se bucură, ceea ceești plină de har, toată făptura, soborul îngeresc și neamulomenesc. Ceea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvântător”.
O mai numim pe Maica Domnului şi rai de taină, zicând: „Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos ”. O cunoaştem pe Maica Domnului ca pe ceea ce este mai presus de minte şi de cuvânt, ca pe cea pe care n-o poate atinge mintea omenească, nici cuvântul omenesc n-o poate cuprinde: „Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii, cu un gând, te mărim”.
Mărim pe Maica Domnului ca pe una care este mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui, ca pe una care este mărirea a toată lumea, ca pe una ce este cer şi biserică dumnezeirii. Sunt atâtea gânduri mari şi minunate pe care ni le pune la îndemână Sfânta noastră Biserică!
Noi credem aşa, simţim aşa şi aşa mărturisim pe Maica Domnului. Maica Domnului, mai presus de toate, este Născătoare de Dumnezeu. Aşa o cunoaştem şi aşa o mărturisim. Pentru că este Născătoare de Dumnezeu şi ştim că întru rugăciuni este neadormită, avem încredinţarea că ea este bucuria tuturor credincioşilor dreptmăritori, că este bucuria noastră. Şi nu se poate să nu ne bucurăm de Maica Domnului dacă ne bucurăm de Domnul nostru Iisus Hristos. O cunoaştem pe Maica Domnului ca pe una care este binecuvântată între femei, ca pe una care este „pururi fericită şi preanevinovată ”. Credem că Maica Domnului este mare şi minunată, mai ales pentru că este, pentru veşnicie, locaş al Preasfintei Treimi.

                                   Arhim. Teofil Părăian, Sărbători fericite! Predici la praznice și sărbători, Editura Agaton, p. 128-129

Leave a reply

required