Că absoluta libertate se află în identificarea voinţei noastre cu voinţa lui Dumnezeu o mărturiseşte caracterul libertăţii morale, o mărturiseşte voinţa lăuntrică a inimii, care atunci se vădeşte cel mai bine, când încălcăm legea dumnezeiască. Caracterul libertăţii morale este absolut şi absolut este numai binele, astfel încât în binele absolut poate exista şi libertatea morală.
Răul, nefiind creat, nu are loc sau spaţiu. Libertatea însă, aceea care lucrează răul, nu se află prin urmare într-un loc, de vreme ce a pierdut caracterul de a fi liberă şi, prin urmare, a încetat a mai fi libertate. De unde rezultă că libertatea morală se află numai în identificarea voinţei proprii cu voia dumnezeiască, adică în păzirea legii dumnezeieşti şi numai cel ce păzeşte legea dumnezeiască este încă liber moral. Pentru aceasta profetul David asemuieşte cu dobitoacele cele fară de minte pe cei stăpâniţi de patimi, fiindcă aceştia au devenit robi din punct de vedere moral. Acest lucru îl întăreşte şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur când zice: „Faptul de a cădea şi a ceda patimilor este cea mai de pe urmă robie, după cum faptul de a le stăpâni pe acestea în chip nepătimitor este singura libertate”.

                                                      Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 15

Leave a reply

required