Slujba Sfântului Maslu, așa cum s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor, este o expresie minunată și bogată a grijii Bisericii pentru membrii săi. Totuși, este doar o parte din întregul complex de rânduieli care îi păstoresc pe creștini în momentele-cheie ale vieții lor, iar Maslul nu vine să înlocuiască alte Taine, ci să se completeze împreună cu aceastea și să stea într-o legătură foarte strânsă între ele, ca împreună și în unitate să împlinească nevoile oamenilor.

În ceea ce privește rânduiala spovedaniei și cea a ungerii bolnavilor, ele sunt strâns legate între ele. Amândouă se adresează condiției noastre decăzute și oferă un remediu. Însă nu sunt identice, iar folosirea uneia ca substitut pentru cealaltă înseamnă a le înțelege pe amândouă în chip greșit. Taina Spovedaniei se adresează realității faptului că toți păcătuim după botez și ne oferă un mijloc de împăcare cu Biserica. Taina Maslului, în vreme ce abordează și iertarea păcatelor, se concentrează mai ales
asupra realității suferinței fizice sau psihice și în niciun caz nu trebuie folosită ca un substitut pentru spovedanie.
În același timp, în practică, a devenit un obicei mărturisirea păcatelor de către persoana căreia urmează să-i fie făcut Maslul, mulți autori liturgiști sfătuind ca
bolnavul care urmează să primească Taina Maslului să se pregătească pentru aceasta prin spovedanie. Trebuie reținut și faptul că Taina Maslului poate fi administrată doar celor ce se află în comuniune cu Biserica, ceea ce presupune ca aceștia să fie participanți activi la viața sacramentală a Bisericii, o participare care include în mod normal spovedanie regulată și împărtășire frecventă. Pentru astfel de persoane impunerea spovedaniei înaintea Maslului nu ar trebui să fie o condiție obligatorie.
Practica Împărtășirii în strânsă legătură cu Maslul este foarte veche. În tradiția bizantină slujba Maslului era celebrată ca parte a șapte Liturghii euharistice săvârșite în șapte zile consecutive. Este la fel de probabil faptul că lungimea excesivă a slujbei, cât și declinul progresiv în ceea ce privește frecvența împărtășirii au dus la o separare a celor două slujbe. Dar, totuși, încă se amintește de practica împărtășirii celui care este uns, fie imediat înaintea slujbei, fie imediat după ungere. Este posibil ca cerința spovedaniei imediat înaintea Maslului să își aibă originea în pregătirea pentru împărtășire.
Pentru un ortodox, primirea Euharistiei este cea mai profundă și mai deplină expresie a apartenenței la Biserică. Este scopul Tainei Spovedaniei, care ne împacă atunci când cădem în păcat și ne reașază în comuniune cu Biserica. Prin urmare, este firesc ca Maslul, care și el oferă vindecare, iertare și restaurare, să culmineze în primirea Euharistiei.
Dat fiind faptul că Maslul este de obicei săvârșit acasă sau la spital, cu asistența a puțini credincioși, este preferabil ca bolnavul să fie împărtășit cu Sfintele Taine păstrate tocmai cu acest scop. În cazul în care Maslul se celebrează în Biserică cu numeroși credincioși, atunci ar fi posibil să-l legăm de o Liturghie euharistică. Astfel, nu separăm sau nu substituim o Taină față de alta, ci le completăm și le punem în legătură, ca împreună să tămăduiască și să curățească omul întreg.

                   Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu – ungerea bolnavilor, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 88-90

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 11, 2016

Leave a reply

required