Un oarecare om bogat slujea cu mare osârdie, împreună cu toată casa lui, oaspeţilor, căci în fiecare zi aducea străini la masa sa. Şi într-o zi a venit un străin, împreună cu mulţi alţii, şi l-a dus şi pe acesta la masa sa. Însă când a vrut, după obiceiul smereniei sale, să-i toarne apă pe mâinile lui şi s-a întors să ia ibricul cu apă, îndată nu l-a mai văzut pe acela, pe ale cărui mâini voia să toarne apa. Şi, făcându-se lucrul acesta, se mira omul singur întru sine.
Dar în noaptea aceea, i-a zis lui Domnul, în vis: „În celelalte zile M-ai primit prin fraţii mei mai mici, iar în ziua de ieri pe Mine Însumi M-ai primit. Deci, la Judecata cea viitoare, se va zice ție: Cele ce ați făcut unuia din aceştia mai mici ai Mei, acelea Mie le-aţi făcut.”
Iată, dar, mai înainte de judecată, că Domnul arată că atunci când este primit prin fraţii Lui mai mici, atunci ne socoteşte pe noi ca pe cei ce-L primesc pe El însuşi. Şi noi, dar, să nu ne lenevim spre primirea de străini.
Socotiţi, fraţilor, cât de mare este lucrul primirii de străini. La mesele voastre, pe Hristos primiţi-L, ca şi voi să fiţi primiţi de El la ospăţul cel veşnic. Daţi acum străinului Hristos, la primirea de străini, ca şi El, pe voi, la ziua Judecăţii, nu ca pe nişte străini să vă ştie, ci ca pe cei apropiaţi ai Săi, în Împărăţia Sa, să vă primească. (Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei)

                                                                                                     Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 452-453

Posted in: Articole.
Last Modified: iulie 23, 2016

Leave a reply

required