Poate v-ați întrebat adesea cum de spune Mântuitorul că jugul lui este ușor, și povara pe care El o pune asupra noastră odată intrați în Biserică este ușoară. Poate văzând suferințele sfinților și nevoințele atâtor creștini rămâneți uimiți de faptul că Dumnezeu spune că jugul Lui, credința ortodoxă, viața duhovnicească, viața fără de păcat, de fapt, este ușoară. Sfântul Nicolae Velimirovici ne lămurește acest aspect într-una din scrisorile pe care el le adresează poporului său (sârb):
Pentru ce îngăduie Dumnezeu să vină pedeapsa asupra oamenilor? Pentru a-i feri pe oameni de pierzanie așa cum tatăl își bate fiul care a luat-o pe o cale greșită, ca să-l păzească la vreme de pierzania ce așteaptă la capătul acesteia.
Pentru ce a îngăduit Dumnezeu să se abată asupra lumii acea nenorocire a cumplitului război care, precum o vijelie aducătoare de moarte, a trecut peste întregul pământ? Ca să împiedice o nenorocire mult mai mare către care se îndreptau oamenii, ce ar fi însemnat o desăvârşită înăbuşire a duhului şi o deplină moarte a sufletului.
Toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar puţini sunt cei care nu lucrează cu toată puterea lor la nenorocirea lor. Într-adevăr, toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar puţini sunt cei ce nu îşi pun grumazul sub un jug aspru pe care nu îl pot purta şi iau în spate o povară grea pe care nu o pot duce.
Mântuitorul lumii vorbeşte despre jugul Său şi povara Sa, şi spune că „jugul Meu e bun şi povara mea este uşoară” (Matei 11:29). El, din milă şi dragoste, îi cheamă pe oameni la Sine, ca întru Dânsul să se înveţe şi să se odihnească. Veniţi, spune, către mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi odihni pre voi. Luaţi jugul meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11:28-29) Şi Îşi încheie chemarea cu aceste cuvinte: Că jugul meu este bun şi povara mea este uşoară.
Oare aţi cugetat vreodată adânc la cuvintele lui Hristos mai înainte-pomenite? La deosebirea dintre jugul şi povara cu care oamenii se împovărează singuri, şi jugul şi povara lui Hristos? Deosebirea este, cu adevărat, nespus de mare. Jugul oamenilor lumeşti este că aceştia cred că pot împlini orice cu puterea lor, fără ajutorul dumnezeiesc. Jugul lui Hristos este însă neîncetata încredere în Tatăl ceresc cel atotputernic. De aceea unul este aspru, iar celălalt bun.
Şi încă: sfădirea este povara lumească, povara cea grea; împăcarea este povara cea uşoară a lui Hristos.
Şi încă: răzbunarea este povara omenească cea grea; iertarea este povara cea uşoară a lui Hristos.
Povara lui Hristos este dragoste, iar ura – povară nefericită.
Povara lui Hristos este adevărul, iar minciuna povară diavolească.
Povara lui Hristos este dragostea frăţească, iar iubirea de sine povară păcătoasă.
Jugul lui Hristos este întrajutorarea şi jertfelnicia, iar tâlhăria şi răpirea jug păcătos.
Jugul lui Hristos este trainic pentru Împărăţia cerească, iar truda pentru împărăţia pământească – jug pierzător.
Jugul lui Hristos este calea cea strâmtă ce duce la Împărăţia lui Dumnezeu, iar calea cea largă ce duce la pierzanie este jug nenorocit.
Povara lui Hristos este sfinţenia şi milostenia întru toate, iar calea păcătoşilor este urâciune întru toate.
Povara lui Hristos este întreaga-cugetare şi cinstea, iar cea a păcătoşilor necinstea şi curvia.
Povara lui Hristos este răbdarea, ce duce la biruinţa din urmă, iar cea a păcătoşilor nerăbdarea, ce duce la deznădejde.
Povara lui Hristos se poartă cu ochii aţintiţi către viaţa veşnică din împărăţia dumnezeiască, iar cea lumească se poartă cu ochii aţintiţi către mormânt.
Care jug este mai bun şi care povară e mai uşoară?
Fără îndoială, cele ale lui Hristos.
Cu toate acestea, chiar dacă au auzit chemarea lui Hristos de a primi jugul şi sarcina Sa, oamenii s-au împovărat pe sine cu grijile de neîndurat ale lumii acesteia, pentru lumea aceasta; s-au încărcat şi s-au prea încărcat cu egoism, cu răutate, cu viclenie, cu iubire de sine, cu îngâmfare, cu necinste, cu nemilostivire, cu curvie, cu ateism, încât satana i-a mânat cu biciul său ca pe nişte animale de povară.
Neamul omenesc se cuvine a fi izbăvit. Oare satana va putea izbăvi? Neamul omenesc se cuvine a fi întors din calea greşită. Oare omul va putea face aceasta?
Acum, Atotputernicul și de oameni iubitorul Hristos a sărit în ajutorul popoarelor lumii, pentru care, din dragoste, și-a dat viața. A făgăduit nenorocirea cea mai mică pentru a o împiedica pe cea mai mare, așa cum doctorul taie degetele cangrenate pentru a ține întregul trup în viață.
Vă pun acum în față fericirea și nenorocirea, deci alegeți: fericirea este în sarcina lui Hristos, iar nenorocirea îns sarcina orbilor și a nebunilor. Amin.

                                                                    Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, , scrisoarea a – 17-a, pag. 55-58

Leave a reply

required