Există pahar mic, pahar mare şi pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, şi-a umplut paharul. Este în funcţie de har şi harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer şi smerit, este plin la măsura lui. Este atât de satisfăcut încât nu-şi mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.
Frăţiile voastre aţi auzit de Sfântul Ioan, că i se spunea „Apostolul pe care-l iubea Iisus”. Dar ce, pe ceilalţi nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l ţină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toţi Apostolii îi iubea Iisus şi toţi erau plini la măsura lor. Şi atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viaţă mai slabă decât a ta. Chiar între mireni şi călugări. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toţi. Dar nu toţi se pot duce la mănăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor şi se desăvârşesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei ţin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: „Vrei să fii desăvârşit?” Deci au fost invitaţi. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc. Şi sunt şi sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârşire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuieşte. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri şi ceruri, sunt locaşuri şi locaşuri.
***
Invidia roade inima omului
Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt.
Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta? Omul invidios se topeşte ca o lumânare văzând că vecinului său îi merge bine. Astfel, el nu numai că se lipseşte de bunătăţile cereşti, dar nici în această viaţă nu are linişte. Molia nu roade lâna şi nici viermele carnea aşa cum invidia roade şi distruge inima şi măruntaiele omului invidios.
***
Invidia ‒ rugina inimii
Aceeaşi învăţătură despre distrugerea invidiosului de către invidie o întâlnim la toţi Părinţii Bisericii. Cuviosul Nichita Stithatul spune că invidioşii „sunt roşi de gelozie împotriva celor care au harul duhului prin înţelepciunea şi cunoaşterea lui Dumnezeu”.
Sfântul Vasile cel Mare spune că „precum rugina distruge în întregime fierul, în acelaşi mod invidia devorează pe cel care o are”. Aceeaşi învăţătură despre distrugerea invidiosului de către invidie o întâlnim la toţi Părinţii Bisericii. Revelator menţionez pe Cuviosul Nichita Stithatul, care spune că invidioşii „sunt roşi de gelozie împotriva celor care au harul duhului prin înţelepciunea şi cunoaşterea lui Dumnezeu”.
Părintele Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon