Intrarea asta în Europa e o chestiune care poate fi şi periculoasă, şi foarte bună; depinde cum o poţi înţelege. Dar veţi ajunge la un standard european de viaţă economică. Însă viaţa spirituală este cu totul alta: trebuie să te cunoşti pe tine însuţi. Sunt oameni în America, oameni care au funcţii importante, executivi de companii; ăştia sunt cei mai importanţi; nu există compania lui Vasile sau a lui Gheorghe, aşa ceva nu există; dar există „board of directors”, adică mai mulţi directori şi ăia conduc, sunt oameni acolo care sunt foarte religioşi, religioşi nu în sensul că sunt informaţi sau se duc la biserică, dar sunt mistici-religioşi.

Deci nu vă împiedică cu nimica să trăiţi cu Dumnezeu, în relaţie cu Dumnezeu şi să vă bucuraţi de toate câte Dumnezeu a creat. Iar prin munca dvs. le dezvoltaţi şi le înmulţiţi pentru că Adam lucra în Paradis împreună cu Dumnezeu. De aceea şi omul în societate trebuie să producă, să lucreze împreună cu Dumnezeu şi atunci Dumnezeu este satisfăcut. Dar Adam nu producea pentru interesele lui.

Pentru că aşa l-a făcut Dumnezeu pe om să creeze. Şi creaţia în societate se plăteşte, sigur: fiecare avem talentele noastre şi avem ramurile în care ne dezvoltăm, şi colaborarea între ele este viaţa socială. Nu e imposibil. Un lucru să nu uitaţi: în orice situaţie staţi, să nu îl uitaţi pe Dumnezeu! Am văzut aici tramvaiele că fac gălăgie în partea asta, sirenele de la fabrică, toate zgomotele astea industriale în care trăim noi, să vedeţi ce este în New York, New York-ul este pentru mine cel mai bun deşert în care un Sfânt Părinte se poate realiza. Că nimeni nu te cunoaşte. Este atâta lume pe stradă, este un furnicar, încât nimănui nici nu-i pasă: poţi să îţi pui o pălărie ţuguiată, poţi să mergi desculţ, să atârne o coadă după tine, nu se uită nimeni la tine. Pentru că nu-i interesează. Într-o mulţime, de aia, şi New York-ul are totuşi nişte Sfinţi, să ştiţi. Are părinţi, are călugări, are…E posibil pentru că asta este altă dimensiune. Este dimensiunea aceea a coborârii în noi, de care am vorbit înainte, a explorării universului din noi. Şi atunci, în ciuda zgomotelor astea din afară, există o linişte şi o pace a minţii şi a sufletului. Poate să fie cât de mare gălăgia în afară, dar dacă tu ai pace în tine, asta-i de altă natură pacea în noi. A spus Iisus: „Pacea Mea v-o dau vouă”, n-a spus pacea de la Versailles sau pacea de la Paris, a spus: „Pacea Mea v-o dau vouă!”. El e Pacea Lumii. Deci dacă Îl avem pe Iisus în noi, nu vă fie frică. Nu vă fie frică de nici un zgomot din afară. Pentru că acelea au natura lor şi înţelegerea lor. De multe ori sunt prea multe. Şi dacă avem pace în noi, va fi linişte şi în afară. Depinde prin ce perspectivă priveşti.

– Părinte Roman, dar de multe ori suntem puşi în situaţia să lucrăm în nişte companii sau fabrici, sau alte instituţii care promovează, spre exemplu, patimile din oameni: consumarea, consumul. De exemplu o fabrică de arme sau, poate nu chiar aşa de rău o companie care promovează nişte produse care se vând pentru că oamenilor le plac. Şi nu le sunt de folos musai, dar le plac, sunt conform patimilor lor. Rămâi în acea companie şi îţi vezi de pacea pe care ţi-o dăruieşte Hristos sau pleci de acolo?

– Nu, aici se pune un caz de conştiinţă. Cauţi cât se poate să te izbăveşti de acea companie şi să nu mai lucrezi, adică să nu mai lucrezi pentru trezirea patimilor omului şi menţinerea lor, cum este alcoolul sau sigur că nu există o companie de droguri, că alea le fac pe ascuns, dar alcool şi ţigări, şi toate lucrurile astea, caută să nu lucrezi dacă poţi acolo. Să ştiţi că în America se fumează mai puţin ca în România, nici în aeroport, nu se fumează pe aeroport, nu se fumează nici în nici un restaurant, nicăieri. Din instituţiile publice, dacă e fumător, trebuie să se ducă afară, undeva departe…Nu pentru că e o patimă care îţi îngreunează mântuirea. Nu la asta se gândesc. Ei se gândesc la igienă şi la sănătate. Dar totuşi, aşa fac. Conştiinţa lor le dictează ca pe fiecare ţigară americană să se scrie că nu-i bine să se fumeze. Şi atunci, sigur, te mulţumeşti, dar asta nu depinde de dumneata care lucrezi acolo, depinde de directorii fabricii, sau depinde în ultimă instanţă de guvern cum priveşte; dacă guvernul are nevoie de bani şi incită patimile oamenilor: alcoolismul şi tutunul, ca să facă, dacă este în regia statului şi să facă bani pe asta, nu este vina dvs. Dvs. lucraţi acolo ca să aveţi un salariu pentru familie, şi să vă întreţineţi copiii şi familia. Fă-ţi rugăciunea, când te duci acolo dimineaţa şi spune: „Doamne ştiu că asta e, dar nu depinde de mine, depinde de cei care au făcut fabrica, de cei care aprobă, aprobă produsul acesta; nu depinde de bietul muncitor care lucrează acolo ca să îşi întreţină familia”. Nu vă simţiţi chiar aşa vinovaţi şi nu vă acuzaţi. Sigur nu o să lucrezi într-o casă de prostituţie acuma ca să câştigi bani. Aia sigur că depinde de tine. Şi aici într-o oarecare măsură depinde de tine, dacă poţi să găseşti altă ocupaţie, caută să te eliberezi din fabrica asta să te duci undeva unde conştiinţa dumneatale va fi împăcată.

Arhim. Roman Braga,http://www.dormitionmonastery.org

Extras din interviul Părintele Roman Braga – Despre occidentul sinucigaş,

publicat în revista Lumea Credinței, http://www.lumeacredintei.com/

Leave a reply

required