Monahul cugetă la legea Domnului ziua şi noaptea; de asemenea, el duce zi şi noapte un război necontenit cu neprietenul. El trebuie să cucerească şapte „întărituri”:
Prima întăritură – să-şi taie voia proprie.
A doua întăritură – să se predea ascultării de „bătrânul” [„stareţul”] său.
A treia întăritură – să se usuce pe sine însuşi de dragul lui Dumnezeu.
A patra întăritură – să iubească sărăcia.
A cincea întăritură – să-şi biruie iubirea de sine.
A şasea întăritură – să se smerească.
A şaptea întăritură – să-şi predea sufletul lui Dumnezeu, adică să lase orice lucru pe seama voii lui Dumnezeu.
Să vedem acum ce „decoraţii” pentru biruinţă primeşte monahul de la Domnul încă de pe pământ:
Prima – pacea conştiinţei.
A doua – sufletul şi trupul au pacea care vine de la Domnul.
A treia – sufletul iubeşte pe Domnul şi văzându-L, gândeşte că Domnul ne iubeşte.
A patra – din iubirea lui Dumnezeu sufletul iubeşte pe aproapele lui ca pe sine însuşi.
A cincea – sufletul îşi găseşte odihna în Dumnezeu şi vede măreţia lui Dumnezeu şi mila Lui.
A şasea – sufletul merge pe pământ şi lucrează cu mâinile, dar mintea e în Dumnezeu şi văzându-L, uită pământul, pentru că iubirea lui Dumnezeu atrage sufletul să iubească pe Cel Iubit.
A şaptea – sufletul simte harul lui Dumnezeu în gândurile lui.
A opta – sufletul simte harul în inima lui.
A noua – sufletul simte harul şi în trupul lui.
A zecea – iubirea lui Dumnezeu îi deschide împărăţia cerurilor şi sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cum este Domnul nostru.
Pentru cele scrise de mine, vouă, celor ce mă veţi citi, vă cer iertare pentru toate greşelile mele şi vă cer să vă rugaţi pentru mine.
Dar am scris acestea atras de iubirea lui Dumnezeu de care nu mă ştiu sătura. Şed la masă şi tot sufletul meu e ocupat de Dumnezeu şi nici un gând viclean nu se apropie de mine şi nu-mi împiedică mintea să scriu despre Domnul pe Care-L iubesc. Când scriu un cuvânt, nu ştiu care va fi următorul, ci acesta se naşte în mine şi eu îl scriu. Dar când sfârşesc de scris, gândurile vin din nou şi tulbură mintea mea cea slabă şi neputincioasă, iar atunci plâng Domnului Cel Milostiv şi Domnul mă miluieşte pe mine, zidirea Sa cea căzută.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ică și Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu