M-a impresionat faptul că un fost deţinut politic, când a început să vorbească într-o adunare festivă, înainte de toate, a zis cu glas tare: „Doamne ajută-mă să nu greşesc”. Greşim noi înşine, şi greşesc şi alţii, în ceea ce ne priveşte pe noi. Lucrul de căpetenie este să ni se facă „ocara, ca cinstea; lipsa, ca îndestularea; paguba, ca şi câştigul şi străinii, ca rudele după trup”. Dacă ajungem la măsura aceasta, am ajuns la nepătimire şi suntem fericiţi.
Un părinte de la noi de la mănăstire zicea: „Să ştii că ţie nu-ţi dă Dumnezeu nici o plată, că ţie îţi place aici la mănăstire!”. Păi îmi şi place. E drept că-mi place. Dar nu stau pe plată, dacă e vorba. Vin la mine unii oameni după cuvânt de folos. De la o vreme încoace, ştiţi ce cuvânt de folos le spun? „Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim”. E un cuvânt de la Sfânta Liturghie. Sau le mai spun: „După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea iubire unii către alţii.”
Am şi eu un cuvânt care zic că e bine să-l ţină minte şi alţii: Întâi e datoria şi apoi vine bucuria. Deci, întâi ne facem datoria şi după datorie vine bucuria. De multe ori le spun oamenilor care au un nume deosebit: Să-ţi fie viaţa cum ţi-i numele! De exemplu, dacă spune cineva că îl cheamă Modest, îi zic: „Să-ţi fie viaţa cum ţi-e numele!”.

Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 196-197

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.