Acestea, fireşte, au fost spuse cu mult înainte de Sfânta Scriptură. Inima este mai adâncă decât orice, citim în cartea proorocului Ieremia. Adică, inima omului are adâncime şi oricât ar înainta cineva spre lăuntrul său, oricât s-ar înţelege pe sine, oricât s-ar cunoaşte, o parte, totuşi, va rămâne necunoscută.
Îi vedem, mai târziu, pe Părinţi făcând tot ce este cu putinţă să pătrundă, cât mai adânc, în suflet astfel încât, această parte a sufletului care este necunoscută să devină într-o zi cunoscută, să fie înrâurită, din ce în ce mai mult, de harul lui Dumnezeu, să se boteze în harul lui Dumnezeu, să se sfinţească cu harul lui Dumnezeu.
De aceea, un om renăscut, un om sfânt nu este împins şi impulsionat de stările interioare de care nu este conştient. Este împins şi impulsionat, ar spune cineva, totdeauna în deplină cunoştinţă. Adică, ştie ce face, ştie ce cere. În ultimă analiză este împins şi impulsionat de harul lui Dumnezeu, care l-a pătruns până în adâncimile fiinţei lui, care i-a udat sufletul până în profunzimi.

Arhim. Simeon Kraiopoulos, Te cunoşti pe tine însuţi? Viaţa duhovnicească şi problemele psihologice, Editura Bizantină, Bucureşti, pp. 22-23

Leave a reply

required