Pe o bucată de pământ, între colinele împădurite deja, pierzi noțiunea timpului. 

Mai mult, în Săptămâna Patimilor, trebuie să oferim sufletului nostru bucuria opririi timpului în loc, ne spune Preacuvioasa Maică Epistemia, stareța Mănăstirii Suruceni, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe. În ajunul Sfintelor Sărbători Pascale, vorbim cu maica nu despre masa tradițională de Paști, ci despre cea a sufletului și despre cine suntem noi, de fapt, românii dintre Prut și Nistru. 

Omul, în zbuciumul cotidian, s-a axat pe unele lucruri efemere trecătoare, care l-au îndepărtat de la origine, de la Creator. Probabil că nu ne dăm seama de locul și rostul nostru în lume. Uităm că avem un suflet. Iar în afară de suflet, avem rațiune și trup. Trupului și rațiunii îi oferim din plin, însă sufletul rămâne în umbră și de aici pornesc toate relele. Atâta timp cât ne distanțăm de Dumnezeu, atâta timp va fi neorânduială, insatisfacție, lipsă de armonie. Să ne mai oprim din goana asta după toate și nimic.

Ceea ce se întâmplă în lume – indiferența, răceala, incorectitudinea, haosul, războaiele – toate absolut vin de aici. Dacă am fi conștienți de faptul că suntem o comuniune și nu putem trăi dispersați și dacă fac un lucru prost se răsfrânge asupra ta și invers… Suntem o unitate, un întreg. Un lapsus se răsfrânge dintr-o direcție în alta. Nu privim lumea ca un întreg. Suntem puțin egoiști din fire, ne complăcem într-o stare de lucruri.

Noi ne complicăm viața. Viața este mult mai simplă. Ne-o complicăm prin cerințe absurde. Cât îi trebuie unui om ca să fie fericit, împlinit? Trei case? Cinci paturi? Cinci linguri? Până la urmă tot cu o lingură mănânci. Este o goană după avere, care este trecătoare și nu aduce nimic. Trupului, oricât nu i-ai oferi, nu va avea saturație. Este altceva cu ce ne hrănim, nu doar materie, trebuie să oferim și suflet, iar dacă am oferi, să vedeți că relațiile dintre noi, oamenii, ar fi altele. Nu am avea nevoie de instituții de anticorupție, nu ar fi ciocniri, maidane, vărsări de sânge. Ne rugăm să le dea discernământ, dreaptă judecată tuturor, dar și nouă de asemenea.

Despre războiul din Crimeea. Este un joc bine regizat, este lupta marilor puteri, este lupta binelui și întunericului. E o situație foarte delicată. S-ar părea că toată lumea vrea să trăiască mai bine, vrea pace, liniște, dar….

Cum suntem noi de fapt? Să încercăm să facem o estimare fiecare în parte. Nu poți să faci o generalizare. Cum sunt eu și în ce măsură ceea ce fac eu influențează societatea în care trăiesc? În ce măsură îi influențez pe cei care sunt în preajma mea? Este foarte greu de a recunoaște de fapt. Omul are o frică teribilă de a recunoaște în fața sa că poate greși. Ne vrem infailibili. Imposibil.

Omul nu trebuie să fie dedublat. Dar pentru a nu fi dedublat, omul trebuie să fie sincer cu el însuși. Vin delegații dintr-o parte în alta, se fac niște pregătiri, vrem să arătăm cumva cine suntem. Dar, de fapt, ne prezentăm în fața oaspeților puțin altfel decât suntem în realitate. Să încercăm la maximum să ne onorăm obligațiile – în familie, la serviciu, între prieteni. Să nu ne prezentăm altfel. Nu-ți vine să crezi că oamenii de nimic ajung sus. Scriptura zice că nemernicii mișună pretutindeni. Sunt niște semne. Avem un mod de viață mai prost, cu o economie mai slab dezvoltată, însă aceste lucruri se pot recupera, cel puțin mai lesne, spre deosebire de moralitate. Unde nu există moralitate, nu poate fi progres.

E regretabil că foarte multă lume pleacă. Situația este destul de deplorabilă și consecințele tuturor plecărilor le vom simți mai acut în timp. Pe de o parte, lipsa părinților, influența străzii, lipsa de discernământ în fața tehnologiei, banii, pudoarea este privită ca niște lucruri demodate, chiar cu sarcasm. Le vom vedea în timp. Cei, care sunt astăzi la putere, vor avea în viitor o sarcină foarte dificilă, responsabilă.

Politicienii care ctitoresc lăcașe sfinte… Este o chestiune delicată. Nu am putea spune că toți o fac nesincer. Poate e bine și din considerentul că te mustră conștiința și ai putea eventual să-ți speli păcatele. Să dea Dumnezeu ca acest fapt să fie făcut cu gândul la El, din dragoste pentru Dumnezeu și nu pentru a te etala. Omul care se respectă e onest cu sine.

Omul care se respectă nu se dedublează. Trebuie să fim conștienți de faptul că nu le putem face pe toate perfect. Există două puteri din momentul căderii: este lumina și este întunericul, este binele și răul. Iar omul întotdeauna este la cumpănă și este mai lesne să faci ceea ce nu solicită mare efort. A te menține într-o societate, a avea verticalitate, e dificil. Ți se pare că tot ceea ce faci în jur, e normă. Prea mult o mână spală pe alta. Tare frumos ar fi dacă ar fi trași la răspundere cei care fraudă milioane și stau în capul mesei.

Omul nostru are un spirit de turmă. Tulburările nu vin de la popor. Poporul nostru are bun simț. E mai răbdător decât pare, e muncitor. Dacă ar fi fost într-un alt spațiu, neortodox, cu această stare de lucruri, probabil că oamenii ieșeau demult. Dar cine să mai iasă? Bătrânii, neputincioșii, copiii? Dacă am avea urechi de auzit și ochi care să vadă ce e în sufletul celuilalt…

E un joc de teatru, deși nu sunt eu în drept să spun lucrurile acestea. Se mimează o democrație și se mimează un stat de drept. Vin și americanii, și europenii să aplaude faptul că suntem o țară de succes. Aberații. Minciuni sfruntate. Noi, cei de aici, le vedem mai bine. Fiindcă zilnic ne vedem cu oamenii și ei își spun viața așa cum este. E jocul marilor puteri, și în afară, și înăuntru. Cum, Doamne, nu se poate, să nu ne unim cu Transnistria? Doar și pe o parte și pe alta sunt frați și surori. În acest sens, Chișinăul nu a avut și nici nu are interes. E un electorat, care și-ar spune cuvântul. Să nu ne mințim, nu suntem democrați. E haos.

Semne de alarmă pentru politicieni. Nu vreau să trag niciun semnal. Un politician de-al nostru, când se așază la micul dejun sau la prânz, să facă o estimare a costului. Atunci când îmbracă haina, să facă o estimare a acelei haine – cât îl costă cămașa, costumul, pantofii – și să-l raporteze la salariul unui profesor, unui medic din mediul rural. Să vadă prețurile din piață, magazine și să le raporteze la salariile oamenilor. Când se așază la masă, să se gândească că mulți, foarte mulți, nu au ce pune pe masă. Și nu că am avea un popor leneș, și nu că nu am avea resurse, ci pentru că nu avem corectitudine, bun simț, măsură.

Despre masa sufletului. A fost perioada Postului Mare, o perioadă de cercetare, de rugăciune, de abținere și de la bucate, și de la cugetare la cele rele. Este o săptămână mai deosebită. Ce a reușit fiecare dintre noi să ia? Am reușit să facem un examen de conștiință? Am reușit să intrăm în cămara sufletului nostru? Să ne spunem că vom încerca să renunțăm la unele lucruri, să fim mai blânzi, mai onești cu cei din jurul nostru? Vom mai fi egoiști, atât de plini de sine? Cu ce ne hrănim? Mai avem încă timp pentru cei care nu au reușit să-și pună întrebarea. Mai avem timp să revenim la o stare de lucruri normală. Și să ne punem întrebarea cu ce am îngreunat Crucea Mântuitorului prin ignoranța și nesăbuința noastră?

Îmi pun întrebarea în permanență și trebuie să ne-o punem toți – în ce măsură în locul care sunt și ceea ce fac este bine făcut în fața lui Dumnezeu și e de o reală necesitate pentru cei din jurul meu…

PS: Declarațiile Preacuvioasei Maici Epistemia au fost obținute în urma întrebărilor jurnalistului. Însă, pentru a păstra narațiunea originală și a nu o denatura prin descrieri inutile, jurnalistul nu a intervenit. 

Sursa: www.timpul.md

Leave a reply

required