Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe?
Părintele Galeriu: Nu, nici vorbă, nici pomeneală! Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.

Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (capitolul XI, versetele 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la capitolul XVII, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească, spune: „Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine Singurul, Adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis”. A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue.

                             Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, Dialoguri de seară. Părintele Galeriu, Editura Harisma, București, 1991, pp. 90-91

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 30, 2016

Leave a reply

required