Aşadar, pune-ţi ţie drept lege ca orice nevoinţă pe care o întreprinzi să o faci în ascuns şi să o faci pentru Dumnezeu, ţinând în minte gândul că nimic nu faci şi că o faci fără înţelegere, urmând voii tale. Prihăneşte-te pe tine însuţi totdeauna şi spune cugetului tău: „Întru această nevoinţă osândă îmi agonisesc, fiindcă în ea îmi fac voia mea, şi lauda şi slava omenească mă întăresc să port povara ei. Cei ce trăiesc în mănăstiri întru ascultare toate le fac tăcând, deşi poate nu fac ce vor, şi poartă orice osteneală le rânduieşte întâi-stătătorul, şi rabdă când pe lângă toate acestea sunt prihăniţi, dosădiţi, necăjiţi şi necinstiţi, iar eu, făcător al voii mele şi puţin la suflet, de ascultare am fugit, osteneli nu port, ci şed, fericindu-mă de toţi pentru nevoinţă cea văzută şi părută”. Dacă vei face şi vei gândi aşa, adică de te vei socoti mai pătimaş şi păcătos decât oricare om, de te vei prihăni că petreci în nelucrare şi degeaba mănânci pâine, şi de vei face toată lucrarea ta cu smerenie şi cu dragoste – atunci toată întreprinderea ta e după Dumnezeu și precum se cuvine șezi în chilia ta; iar dacă nu, ia seama, părinte, să nu te ostenești în deșert.

                                                                                          Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 94-95

Leave a reply

required