După cum puterea potrivnică ne îndeamnă (la săvârşirea faptelor rele) tot aşa şi harul divin (ne îndeamnă la săvârşirea faptelor bune). Dar (nici una din cele două puteri) nu ne forţează, ci ne lasă libertatea de discernământ şi de alegere. De aceea, pentru faptele pe care le-a făcut, împins de satan, omul însuşi – iar nu satan – primeşte pedeapsa, ca unul care a săvârşit răul, nu împins cu forţa, ci sfătuit de cugetul său.
Tot aşa se întâmplă şi în legătură cu săvârşirea binelui: harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului; îl înconjoară pe acesta cu slavă, nu leagă, nici nu constrânge voinţa omului, ci deşi coexistă cu acesta, el cedează în faţa liberului arbitru, ca să vadă în ce măsură voinţa umană înclină spre virtute sau spre rău. De altfel, stă în firea omului să aleagă între bine şi rău.
Sfântul Macarie Egipteanul, Scrieri, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti