Foarte mulţi oameni din societatea contemporană sunt închişi în ei înşişi. Foarte mulţi oameni din societatea contemporană, din lumea contemporană, care trăiesc în oraşe mari sau mici, şi care se distrează tot timpul împreună, se duc şi vin tot timpul împreună, tot timpul stau de vorbă, se tem continuu ca nu cumva să se afle singuri în vreo pustietate şi să facă, astfel, rău societăţii. Foarte mulţi dintre aceştia sunt de fapt singuri, sunt închişi în ei înşişi, deşi par a fi continuu lângă ceilalţi, şi lipsiţi de iubirea adevărată. Iubirea deschide poarta spre celălalt, spre semenul nostru, într-o dăruire reciprocă. Astfel, omul scapă de zădărnicia existenţei lui, poate trăi, se poate menţine în echilibru, se află într-o relaţie adevărată cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni şi poate spori duhovniceşte.
Aşadar, foarte mulţi oameni sunt lipsiţi de iubire. De vreme ce sunt lipsiţi de iubire, se ataşează de ceilalţi. Alţii, lipsiţi de iubire, sunt duşmănoşi faţă de semenii lor. Iar alţii, deşi lipsiţi de iubire adevărată, nici nu sunt duşmănoşi faţă de semeni, nici nu se ataşează prea mult de ceilalţi, ci se retrag în ei înşişi, se închid în ei înşişi, se izolează de ceilalţi şi se autodistrug.
Aceasta este, sub aspect psihologic şi duhovnicesc, o stare bolnăvicioasă. Este o boală şi, din câte ştiu eu şi din câte pot înţelege, foarte mulţi oameni din zilele noastre, şi bărbaţi şi femei, suferă de această boală, sunt contaminaţi cu această boală.

Arhim. Simeon Kraiopoulos, Te cunoşti pe tine însuţi? Viaţa duhovnicească şi problemele psihologice, Editura Bizantină, Bucureşti, 2008, p. 100

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.