Voi care sunteţi drepţi: păcatul înseamnă slăbiciune, iar a te teme de păcătoşi înseamnă a te teme de oameni. Păcătosul e îngrozit de omul cel drept din sine care e mort şi de două ori îngrozit de un drept viu dinafara sa. Nu fiţi îngroziţi de cineva care este îndoit îngrozit de voi. Nu este Domnul vitejia drepţilor? Nu este Domnul Atotţiitorul generalul cetelor celor drepţi? Cu adevărat mică este dreptatea celor ce stau cu Atotţiitorul şi totuşi se tem de cei atotneputincioşi.
Dacă dreptatea ta este cea a lui Dumnezeu, puterea ta este una divină. La început, puterea dumnezeiască le pare păcătoşilor a fi slăbiciune, fiindcă este nespus de smerită, blândă şi îndelung răbdătoare. Dar în cele din urmă, când vine biruinţa divină, păcătoşii văd cu groază că locuinţa lor a fost subminată de apă subterană şi se cufundă sigur.
Ca şi iarba, biruinţa lui Dumnezeu creşte încet şi tăcut. Dar o dată ce a crescut, n-o mai poţi călca sau cosi. […] Voi, cei ce sunteţi drepţi, păcatul este o boală, şi a-i dispreţui pe păcătoşi înseamnă a-i dispreţui pe nişte oameni bolnavi. Cel ce dă din propria lui sănătate celor bolnavi îşi înmulţeşte propria sa sănătate. Dispreţul păcătoşilor subminează sănătatea celui ce este sănătos.

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida şi Jicea, Rugăciuni pe malul lacului, traducere din limba engleză de Paul Bălan, Editura Anestis, 2006, pp. 172-173

Leave a reply

required