În timp ce foamea şi celelalte necazuri ale ocupaţiei nu l-au biruit, puţin a lipsit să nu fie biruit de dispreţul oamenilor.
În vremea aceea, toţi erau săraci, dar lacov era şi mai sărac. Avea nişte haine de doc, dar nu avea încălţăminte. Cânta la Biserica Sfântul Gheorghe a satului. Dar acum, ajuns bărbat, să stea la strană desculţ şi să-l privească toţi?

Se simţea stingherit, se ruşina nespus de mult. Îşi trăgea pantalonii în jos, dar cu toate acestea nu-şi putea ascunde picioarele goale. Îi venea să intre în pământ de ruşine. Se întorcea acasă bolnav de supărare şi se gândea să nu mai meargă să cânte. Dar a nu cânta lui Dumnezeu îi era de neconceput, nu suferea una ca aceasta. Când fraţii lui au ieşit din casă, a îngenuncheat înaintea icoanei Sfântului Haralambie, pe care o aduseseră din Libisi, şi s-a rugat.
După ce a sfârşit rugăciunea, s-a hotărât să meargă să cânte desculţ. Şi a mers aşa vreo două duminici, dar apoi unii neghiobi au început să spună cu glas tare:
‒ Nu-i este ruşine? Nu-şi vede halul în care este? Umblă desculţ şi vrea să mai şi cânte!
Auzind acestea de câteva ori, s-a întors acasă mâhnit de moarte, cum se spune, n-a mâncat, nici n-a băut, ci se gândea ce să facă. În cele din urmă, s-a hotărât să nu mai cânte, spunându-şi în sinea sa:
‒ Se poate să aibă dreptate oamenii care mă judecă. Este biserică, este casa lui Dumnezeu, nu casa oricăruia.
Seara s-a culcat după ce s-a rugat vreme îndelungată. Îndată ce l-a luat somnul, l-a văzut pe Sfântul Gheorghe care i-a spus:
‒ Eu, fiul meu, nu vreau să pleci, ci vreau să cânţi în casa mea, aşa cum eşti.
Şi a continuat să cânte desculţ timp de un an.

                                                                                                                                                               Sursa: doxologia.ro

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 5, 2016

Leave a reply

required