Puterea rugăciunii nu trebuie să fie subapreciată. Adesea ne gândim la rugăciune ca la o activitate individuală. Dar pentru creştinii ortodocşi rugăciunea implică întreaga comunitate. Acest lucru ar trebui să se aplice şi în viaţa de familie. O familie trebuie să se roage împreună. Dacă aveţi o familie de 2 persoane este uşor să vă rugaţi împreună. Asta e situaţia mea şi a soţiei mele, care ne rugăm împreună atât dimineaţă cât şi seara. Dar când ai o familie de 4 persoane cu vârste diferite este un pic mai greu să vă rugaţi împreună.

În Biserică avem slujbele de dimineaţă şi de seară pe care le putem găsi şi în cărţile religioase şi le putem citi şi noi mirenii. Părintele Paisie este de părere că ar trebui să participe şi copiii la rugăciunea din familie. El spune : „Atunci când vor să se roage să le spună şi copiilor să se roage împreună cu ei: Poţi sta cu noi măcar un pic la rugăciune, dacă vrei? Dacă copiii sunt mari, părinţii pot pune o regulă ca aceştia să se roage împreună cu părinţii lor 15 minute; iar dacă copiii sunt mai mici să se roage 5 minute; şi după aceea o să se roage cât de mult vor ei. Dacă părinţii îi vor pune pe copii să stea la toată rugăciunea, ei o să ajungă să o deteste. Nu trebuie să-i forţăm pe copii pentru că ei nu înţeleg puterea şi valoarea rugăciunii”.

Rugăciunile trebuie făcute zilnic, atât dimineaţa cât şi seara. Dar, rugăciunea de seară este cea mai importantă pentru familie, pentru că se reuneşte întreaga familie. Chiar dacă eşti bolnav sau obosit trebuie să-ţi faci rugăciunea de seară. Rugăciunile de dimineaţă pot fi mai scurte, depinde de programul familiei.

Dar este mai bine dacă vă adunaţi tu, soţia şi copiii tăi în faţa icoanei şi faceţi câteva rugăciuni înainte de a începe activităţile zilnice. Rugăciunea în familie făcută zilnic ţine familia unită. Viaţa de familie implică multe conflicte mici care pot duce la conflicte mai mari sau chiar la separarea membrilor familiei. Divorţul a devenit un subiect important în ziua de azi. Dar dacă familia se roagă împreună este foarte puţin probabil ca această familie să se destrame.

Părintele Paisie ne povesteşte o întâmplare din familia lui: „Îmi aduc aminte când s-a îmbolnăvit fratele meu mai mic, tatăl meu mi-a zis: Vino să ne rugăm şi să-i cerem lui Dumnezeu să-l vindece pe fratele tău, să ia de el această boală, să nu mai sufere. Ne-am rugat toţi şi fratele meu s-a însănătoşit. Şi atunci când trebuie să luăm masa trebuie să ne rugăm”.

Din păcate, multe din familiile de astăzi nu mai mănâncă împreună. A lua masa toată familia este ceva sfânt. Căutaţi metode pentru ca familia voastră să se roage împreună. Dacă sunteţi doar un cuplu sarcina e uşoară. Însă pentru cei care au copii este un pic mai dificil să aibă un program de rugăciune. Dar odată ce te rogi vei fi surprins de beneficiile rugăciunii asupra familiei tale.

traducere şi adaptare: Mădălina Munteanu
sursa: http://orthodoxwayoflife.blogspot.ro

Leave a reply

required