În cultul Bisericii ortodoxe ruse, în timpul rugăciunilor care preced începerea Sfintei Liturghii euharistice, uşile centrale ale iconostasului (uşile împărăteşti) rămân închise. Când începe propriu-zis Sfânta Liturghie, uşile se deschid lăsând să se vadă Sfântul Altar, iar preotul oficiant psalmodiază binecuvântarea. Acest moment esenţial este evocat de prinţul Eugen Trubeţkoi (1863-1920) – filosof religios rus –, în ultimele cuvinte pe care le-a rostit pe patul de moarte: „Se deschid Porţile împărăteşti! Începe marea Liturghie!” Pentru el, moartea nu era o uşă care se închide, ci una care se deschide; nu un sfârşit, ci un început. Ca şi pentru primii creştini, ziua morţii a fost pentru el ziua sa de naştere.
Existenţa noastră omenească poate fi comparată cu o carte. Majoritatea oamenilor consideră că textul real, istorisirea principală este viaţa pământească, iar viaţa viitoare – când se crede în existenţa ei, bineînţeles – este privită ca o simplă anexă. Atitudinea autentic creştină este exact inversă: viaţa de aici este doar prefaţa, introducerea cărţii, iar viaţa viitoare este principalul ei conţinut. Momentul morţii nu este concluzia cărţii, ci începutul primului capitol.
Despre acest punct final care, de fapt, este punctul de plecare, trebuie să amintim două lucruri atât de evidente încât sunt uitate cu mare uşurinţă. Mai întâi, moartea este un fapt inevitabil şi cert. Apoi, moartea este o taină. Trebuie s-o privim cu aceste sentimente opuse: cu sobrietate şi realism pe de o parte, cu teamă şi uimire pe de altă parte.

                                                                           Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 19-20

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.