În ceea ce priveşte sfintele slujbe ale Bisericii noastre, ele nu sunt dispreţuite de cei care le înlocuiesc cu rugăciunea minţii. Sfintele slujbe sunt scrise cu insuflare a Sfântului Duh. În ele poţi afla înţelepciune, dogmele credinţei noastre. Prin ele se slavosloveşte Dumnezeu. Este o grădină a desfătării duhovniceşti. Dar, din nefericire, această grădină, pentru cei mai mulţi, este încuiată.
Este bine să fim iubitori de slujbe, dar să nu mergem la biserică numai din obişnuinţă. Adică să nu ne placă numai să citim, să cântăm şi să petrecem în chip plăcut câteva ore, ci să căutăm să înţelegem şi să ne desfătăm de noimele dumnezeieşti. Altfel, vom auzi şi noi: „Oare înţelegi cele ce citeşti?” (Faptele Sfinților Apostoli 8, 26-32).
Dumnezeu l-a trimis pe Filip la etiopian pentru a-i tâlcui scripturile, dar nouă ne trimite pe Însuşi Preasfântul Duh, atunci când mintea este curăţată cu rugăciunea neîncetată.
Odată a venit la Burazeri un monah foarte evlavios şi mi-a spus:
Gheronda, eu nu sunt împotriva rugăciunii, dar nu sunt de acord cu Sfinţia Voastră, pentru că daţi mai multă însemnătate rugăciunii minţii şi neglijaţi cele mai multe slujbe.
Dar cine ți-a spus că noi disprețuim sfintele slujbe?
Ei, dacă nu, cel puţin le scurtaţi. La mănăstirea noastră, noi facem de la şase până la opt ore de slujbă în comun, în afară de duminici, sărbători, privegheri şi altele, în care îl slăvim pe Dumnezeu.
Bine ai spus, slăvire a lui Dumnezeu. Însă, vreau să-mi răspunzi cu sinceritate. Atunci când stai în biserică, înţelegi ce se citeşte şi se cântă, sau mintea ta cutreieră încoace şi încolo?
Ei, ca să fiu sincer, de multe ori mintea mea cutreieră în alte părţi.
Atunci, i-am spus glumind:
Aşadar, şi tu eşti dintre cei despre care spune proorocul: „Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine” (Matei 15, 8). Vrei să-ţi spun cum facem noi slujbele? Mai întâi priveghem la chilii rostind rugăciunea, ca să ni se lumineze mintea. Apoi deschidem penticostarul, mineiul şi citim din ele. Simţi atâta dulceaţă duhovnicească, atâta bucurie şi umilinţă, încât inima ţi se încălzeşte de iubirea dumnezeiască şi, lăsând cartea, te arunci cu faţa la pământ şi plângi necontenit.
Acum, când m-am încurcat cu obşte şi multă răspândire, nu mai am acele trăiri pe care le aveam în fiecare zi, atunci când eram singur. Eu nu ştiu carte prea multă, deoarece am făcut numai patru clase. Dar, atunci când ţi se deschide mintea, textele din cărţile scrise în greaca veche le înţelegi mai bine decât profesorii. Încearcă şi tu să te încălzeşti mai întâi cu rugăciunea şi după aceea vei vedea diferenţa. Aceasta am văzut-o la mulţi călugări pe care îi mărturisesc.

Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 207-209

Posted in: Articole.
Last Modified: noiembrie 14, 2018

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.