Ce este un duhovnic bun şi când începe un duhovnic a fi bun? Voi încerca să explic cum înţeleg eu următoarea zicere cam îndrăzneaţă: Un duhovnic bun este cel care stă în pantofii tăi acum. Duhovnic bun eşti tu, părinte. Când începe un duhovnic să fie bun? Acum. Acum este, cum spune Sfântul Pavel, acum este clipa mântuirii. Nu citez prea bine, pentru că eu am citit Biblia în alte limbi, numai în română nu, mă iertaţi, Prea cuvioşiile voastre şi Preasfinţiile voastre, dar cunoaşteţi la ce fac aluzie. Acum, şi în virtute, de ce poate duhovnicul să fie bun? În virtutea hirotoniei şi hirotosiei, în virtutea lui Hristos, care creşte în noi şi nu a înţelepciunii noastre. Nu dezic nicicum toate ce le-a spus Preasfinţitul şi avem nevoie de pregătirile spuse, dar uitaţi că pentru şcoala de duhovnici trebuie o clădire, trebuie bani pentru clădire, trebuie vreme pentru a pregăti. Şi cum spunea şi Preasfinţitul nu este sigur dacă iese un duhovnic bun până să nu cadă şi el pradă amăgirilor lumii acesteia, nu că este neapărat să se întâmple, doar că ştim că se întâmplă lucrurile acestea. Deci noi, ca oameni, nu putem conta pe asta, dar pregătirea, oricât de bună este, trebuie timp, trebuie bagajul lumii ăsteia, trebuie multe greutăţi. Şi totuşi, aş vrea să atrag atenţia la momentul şi la felul în care duhovnicia începe acum.
De ce? Ce este duhovnicia? Aş vrea să zic că nu este numai psihologie. Toate sunt de folos unui duhovnic încercat şi cu experienţă. Toate experienţele sunt necesare, şi totuşi, este o lucrare care se poate începe acum şi despre lucrarea asta vroiam să zic acum. Nu dezmint ce s-a zis şi ce înţelegem noi, ca oameni, dar aş vrea să atrag atenţia la alt moment.
Duhovnicia nu este psihologie, nu este viaţă trupească, duhovnicia nu este istorie, duhovnicia nu este, aş zice, etică şi maniere sau manierisme. Duhovnicia este duh şi duh este Dumnezeu. Şi trebuie să găsim felul în care Dumnezeu, acum, poate să lucreze lucrarea de mântuire în fiecare suflet care vine către mine păcătosul şi pe care trebuie să îl aduc la Hristos.

                                                                                                                                                                   Părintele Rafail Noica

Leave a reply

required