Omul creştin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu şi să ia poziţia cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L mulţumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulţumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineşte poruncile Lui. Porunca dragostei şi porunca smereniei. Când omul are smerenie şi dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.
Smerenia şi iubirea lui Hristos trebuie să ne cutremure şi să ne înveţe. Dacă Dumnezeu Cel fără de păcat S-a smerit într-atât, din iubire pentru noi, încât a murit pe Cruce, noi, care suntem din fire umili, oameni de lut, cât ar trebui să ne smerim şi să urmăm exemplul Lui mântuitor? Iubirea către Dumnezeu şi către aproapele sunt cele două mari virtuţi pe care se sprijină tot edificiul duhovnicesc. Dacă lipsesc aceste două mari virtuţi, toate celelalte nu au nici un fundament. Când harul lui Dumnezeu aprinde inima, omul duhovnicesc simte dragostea nesfârşită pentru fratele său. Simte înlăuntrul său că îi îmbrăţişează pe toţi, şi fraţi, şi prieteni, şi duşmani, şi toată zidirea neînsufleţită.
Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă… Când un om are îndelungă răbdare şi bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă şi bunătate, este lipsit de dragoste, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul ne spune: „Am văzut două iubiri care mântuiesc, şi acestea sunt iubirea către Dumnezeu şi iubirea către aproapele”.
Părintele Efrem Athonitul, Despre credinţă şi mântuire, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 58