Cât este de bine că Dumnezeu v-a adus într-un sfânt lăcaş, şi încă într-unul al Maicii Domnului! Acum puteţi judeca de ce nu se plictisesc călugării şi, în general, cei ce se alipesc de casa Domnului. Acolo îngerii Domnului împart desfătări duhovniceşti, ca să ne atragă cu ele pe calea cea îngustă şi anevoioasă. Căci în aceasta este toată puterea. Plăcerile şi mângâierile sunt un lucru străin. Dar cum noi suntem neputincioşi, suntem vânaţi cu ele. Israeliţii au mâncat miel înaintea plecării din Egipt, dar apoi ce au întâlnit în pustiu? Fiecare ar trebui să străbată acest pustiu, pentru a ajunge la pământul făgăduinţei. Căci Însuşi Domnul pe toate le rânduieşte. Iar noi trebuie să ne rugăm: Atotţiitorule, mântuiește-mă!
Eu am vrut doar să vă aduc aminte despre aceasta, ca să nu vă pierdeţi şirul gândurilor, când vă aflaţi uneori în stări de mângâiere. Aceasta nu este încă lucrarea şi nici începutul ei. Începutul ei este atunci când frica de Dumnezeu începe să-ţi zdrobească oasele. Nu este o metaforă, ci un fapt. Pentru aceasta să vă rugaţi: Frica Ta, Doamne, sădeşte-o în inima mea!
Mintea noastră, prin firea ei, este vie. Deşertăciunea o împovărează. Când, puţin câte puţin, cade de pe ea această povară, mintea începe să plutească pretutindeni, înconjoară şi cerul şi pământul, pe toate le vede, pe toate le înţelege, şi se simte uşurată. Nimic nu este rău aici; dar şi foloase sunt puţine. Această minte-pasăre zburătoare trebuie băgată în colivie şi trebuie să-i spunem: „Stai numai aici şi iată ce trebuie să cânţi, dar de zburat încolo-încoace să nu îndrăzneşti, că te va prinde uliul!”.
Iarăşi mă gândesc la călătoria dumneavoastră, mă bucur şi îi mulţumesc Domnului. Căci lucruri întâmplătoare nu sunt pe lume. Totul este supus voinţei lui Dumnezeu.

        Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 16-17

Leave a reply

required