Notă: Citatele reprezintă cuvintele Părintelui Ioannis Romanidis, în vreme ce textul normal reprezintă scholiile Mitropolitului Ierotheos Vlachos.
E
ste esenţial să facem distincția între dogmă şi taină, pentru că una e taina Sfintei Treimi, care este trăită, pe cât e cu putinţă, de omul îndumnezeit, şi alta e dogma, adică formularea raţională a tainei Sfintei Treimi sau a Revelației. Distincţia aceasta este fundamentală pentru teologia ortodoxă.

Dumnezeu e pururea taină. Trebuie să facem deosebirea între taina Sfintei Treimi şi dogma Sfintei Treimi. Una e dogma, alta e taina.”
Aceasta înseamnă că, în timp ce dogma poate fi înţeleasă raţional, nu acelaşi lucru se întâmplă și cu taina. În privinţa acestui subiect există o confuzie la unii teologi contemporani, născându-se o problemă gravă. De exemplu, când vorbim despre Sfânta Treime, ne referim la dogmă, la terminologia legată de Sfânta Treime aşa cum a fost formulată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii (esenţă, ipostasuri, însuşire ipostatică etc.), iar nu la taina Sfintei Treimi. Nu putem vorbi, adică, despre „taina Sfintei Treimi”, care e cu neputinţă de înţeles pentru raţiunea omenească, ci putem vorbi numai despre „dogma tainei Sfintei Treimi”.
Trebuie să facem deosebirea clară între dogmă şi taină. Vasăzică, una e să înţeleagă cineva (raţional) taina, fapt care-i imposibil, şi alta e să înţeleagă dogma, fapt care-i posibil. E posibil ca omul să înţeleagă dogma. E o așa de mare confuzie în teologia recentă, din cauza influenţei teologiei ruseşti, încât s-ar putea crede că un dogmatolog sau un teolog al Bisericii Ortodoxe e unul care are o gândire profundă, și cu gândirea asta a lui aprofundează taina Sfintei Treimi şi încearcă s-o exprime. Însă tradiţia patristică n-are absolut nici o legătură cu o asemenea concepţie despre teologie.”
Una sunt numele şi înţelesurile pe care le pune în cuvinte un sfânt văzător de Dumnezeu atunci când e nevoie, şi alta este experienţa acestei realități pe care a dobândit-o. „Ceea ce contează e să pricepem relaţia pe care numele şi înţelesurile o au cu realitatea. Taina rămâne taină. Şi taina nu poate fi pusă în cuvinte, ci numai dogma despre acea taină. Putem vorbi despre dogma tainei Sfintei Treimi, dar nu despre taina Sfintei Treimi.” Acelaşi lucru poate fi spus şi despre deosebirea dintre Sfânta Scriptură şi Dumnezeu. Sfânta Scriptură reprezintă cuvintele şi înţelesurile izvorâte din experienţa tainei lui Dumnezeu, cuvinte și înțelesuri care nu se identifică cu Dumnezeu. Dumnezeu nu Se identifică cu nişte cuvinte şi înţelesuri, după cum vom sublinia în altă parte. Identificarea lui Dumnezeu cu ele ar duce la idolatrie.
Din acest motiv, trebuie să pricepeți extrem de bine deosebirea dintre dogmă şi taină. Nu sunt deloc unul și acelaşi lucru, pentru că şi teologia, şi dogma, şi Rugăciunea minții se vor sfârși, au un caracter vremelnic. Prin urmare, a-L identifica pe Dumnezeu cu înţelesurile şi cuvintele despre El este idolatrie. Din punctul ăsta de vedere, poţi să iei existenţialismul anumitor – pentru mine, cel puţin! – pseudo-teologi, şi să-i arunci pe toţi la coşul de gunoi. Pentru că singura filosofie existenţialistă corectă, din punct de vedere ortodox, este una ateistă, nu una teistă.”
Chiar şi această opinie că am putea înţelege dogma trebuie interpretată în virtutea faptului că putem avea o înţelegere raţională a scopului, provenienţei şi istoriei dogmei, dar nu şi a dogmei în sine sau a înţelesului duhovnicesc pe care îl transmite.
A spune că înţelegem dogmele e o prostie. Nimeni nu înţelege dogma Sfintei Treimi, pentru că dogma Sfintei Treimi nu-i făcută ca să fie înţeleasă. Prin urmare, cine vrea să ne dea nouă impresia că înţelege dogma Sfintei Treimi nu-i decât un șarlatan. Asta e cea mai mare impostură. Putem înţelege scopul dogmei, provenienţa dogmei, istoria dogmei – dar este exclus să înţeleagă cineva însăşi dogma, pentru că înţelegerea dogmei înseamnă înţelegerea tainei. De aceea, una este dogma, și alta este taina. Nu trebuie să le confundăm niciodată.
Dogma este o călăuză pentru om. Un indicator care-i arată pe unde trebuie să meargă. Când însă omul ajunge la destinaţie, a sfârșit cu dogma. Din acest motiv, dogma este o călăuză pentru cei ce trec prin curăţire, şi continuă să fie o călăuză pentru cei ce înaintează în luminare. Călăuză, şi nimic mai mult. Dar cei aflaţi pe treapta luminării ştiu că într-o zi dogma se va sfârși.
Când cineva ajunge la îndumnezeire, dogma se sfârșește. Nu mai există dogmă. Însăşi Rugăciunea minții se oprește. Chiar dacă Duhul lui Dumnezeu Se roagă înlăuntrul omului cu psalmi, cântări sau prin cuvinte – Însuşi Duhul Se roagă prin cuvinte omeneşti înlăuntrul omului –, atunci când omul ajunge la îndumnezeire, chiar şi această Rugăciune noetică a Duhului Sfânt se oprește. E ceea ce spune Apostolul Pavel: «Când va veni ceea ce este desăvârşit, prorociile se vor sfârși», adică teologia se va sfârși, «limbile vor înceta», adică diferitele moduri de Rugăciune a minții încetează, «ştiinţa se va sfârşi» (cf. I Corinteni 13, 8-13), adică ceea ce numim azi dogme, teologie etc. Toate se sfârșesc în îndumnezeire.
Desigur, când omul se întoarce din îndumnezeire, când încetează să mai aibă vederea lui Dumnezeu, atunci își continuă iarăşi prin dogme rugăciunea, iar Duhul Se roagă iarăși înlăuntrul său, ca şi mai înainte. În viaţa aceasta, îndumnezeirea nu e o stare permanentă.”
Chiar şi atunci când Dumnezeu Se revelează omului, El rămâne tot taină. Omul cunoaşte din experienţă că Dumnezeu există, dar nu cunoaşte şi „cum” există.
Nici Întruparea, nici dogma Sfintei Treimi nu pot fi înţelese. Şi din motivul acesta, Dumnezeu, chiar şi atunci când Se descoperă, mai ales atunci când Se descoperă, rămâne taină, iar mintea omenească nu poate pătrunde taina aceasta a necreatului, şi nu poate pricepe nici cum necreatul S‐a întrupat şi S‐a unit cu firea omenească. O ştim numai – pentru că se vede limpede din experienţa Cincizecimii, a Schimbării la Faţă şi din experienţa îndumnezeirii Înaintemergătorului la Botezul Domnului, care este Revelație, Revelația prin excelenţă a Sfintei Treimi – știm că Dumnezeu rămâne taină.
Prin urmare, să stăm ca protestanţii şi ca francii şi să susţinem că odată cu trecerea timpului avem o înţelegere mai profundă a dogmelor Bisericii – astea-s aberaţii. Pentru că, la urma urmei, ce înseamnă o înţelegere mai profundă, din moment ce, în experienţa îndumnezeirii, a Cincizecimii, s-a sfârșit şi dogma, s-au sfârșit şi înţelesurile, şi cuvintele din care sunt alcătuite dogmele? Experienţa îndumnezeirii nu este dogmă, este mai presus de dogmă, pentru că dogma este exprimarea tainei, dar exprimarea tainei nu înseamnă și înţelegerea tainei, pentru că «a-L exprima pe Dumnezeu este cu neputinţă, iar a-L înţelege, și mai cu neputinţă». Şi cu asta, basta, am încheiat subiectul.”

                     Sursa:pemptousia.ro, Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică, vol. 1, Editura Doxologia 2014

Leave a reply

required