A zis unul dintre Sfinţi: „Era un sihastru oarecare, bătrân cinstit, şi m-am dus odată la dânsul, că eram scârbit de ispite. Şi era bătrânul bolnav şi zăcea pe jos. Şi eu, după ce l-am sărutat, m-am aşezat lângă dânsul şi i-am zis: Roagă-te pentru mine, Părinte, că foarte multă supărare am din ispitele dracilor. Iar el, deschizându-şi ochii, a privit spre mine şi a zis: Fiule, eşti prea tânăr, şi Dumnezeu nu sloboade ispite asupra ta. Şi i-am zis lui: Deşi sunt tânăr, am ispite, care se cuvin bărbaţilor în vârstă. Şi el iarăşi a zis: Aşa dar voieşte Dumnezeu să te înţelepţească.

Şi i-am zis: Cum să mă înţelepţească? În fiecare zi gust moartea. El mi-a răspuns: Taci numai că te iubeşte pe tine Dumnezeu. Şi vrea să-ţi dea Harul său. (Acesta era războiul cu somnul). Şi iarăşi a zis: Află, fiule, că timp de treizeci de ani am dus război cu dracii; şi trecând douăzeci de ani nu primeam ajutor de fel. Iar când a trecut şi al douăzeci şi cincilea an, abia atunci am început să-mi aflu odihnă. Si în cursul anului s-a înmulțit odihna. Si trecând al douăzeci şi şaptelea şi începând al douăzeci şi optulea,  odihna se împlinea şi mai mult. Iar trecând şi cel de-al treizecilea,  şi ajungând spre sfârşit, aşa s-a întărit odihna mea, încât nu-i mai ştiam nici măcar măsura, la care sporise. Şi a urmat vorba: Că de voi vrea să mă scol la slujba mea, sunt lăsat să slujesc o singură slavă şi numai decât sunt răpit la Dumnezeu şi, de aş sta chiar trei zile, n-aş simţi nici o oboseală. Iată ce nesfârşită odihnă s-a făcut prin lucrarea vremii celei îndelungate.

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.