Se ştie foarte bine că treapta preoţiei a fost întotdeauna cinstită de monahi. Astfel, se poate vedea cum în Sfântul Munte, atât în trecut cât şi astăzi, cel mai bătrân monah se pleacă în faţa unui tânăr cleric fără barbă căruia îi sărută mâna.
Preoţia e într-adevăr foarte scumpă. Nu conştiinţa Părinţilor fost aceea care i-a determinat să le interzică monahilor să devină preoţi. Mai degrabă din motive de precauţiune, pentru edificarea mănăstirii, din motive pastorale am spune noi astăzi. Şi aceasta pentru că tânjirea către preoţie e o aspiraţie profundă a sufletului uman dar această aspiraţie poate fi de natură să aducă şi dezbinare între fraţi. De aceea Părinţii sunt foarte stricţi şi severi când e vorba de preoţia monahilor. Ei cinstesc preoţia dar în acelaşi timp lucrează pentru a preîntâmpina dezbinarea mănăstirii, mai mult decât atât, să prevină coruperea sufletului unui monah ce a ales calea smereniei si nu cea a predicii sau sfătuirii celuilalt, condiţia turmei şi nu cea a păstorului care cade sub incidenţa preoţiei.
Preoţia pe care o vedem printre fraţii unei mănăstiri nu este o funcţie pastorală. În schimb ea este o slujire în interiorul frăţiei, o slujire în interiorul templului. Ştim bine că episcopii noştri au provenit întotdeauna dintre monahi şi o mulţime de monahi din diferite motive au devenit preoţi de mir. Dar acestea nu s-au întâmplat după o regulă strictă şi nici nu e de natură să schimbe cu ceva semnificaţia şi intenţia practicii tradiţionale.
Despre valoarea suferinţei.  Atunci când omul îndură o suferinţă de bună voie, o îndură ca pe o jertfă către Dumnezeu  dar dacă este atinsă de vreo angoasă se dovedeşte a fi falsă. Acel om angoasat trebuie să fie ori slab din fire ori păcătos. Angoasa nu are ce căuta în sufletul creştinului pentru că o asemenea stare arată faptul că Dumnezeu are dificultăţi în a-Şi împărtăşii veşnicia, dragostea şi mângâierea Sa sufletului respectiv. Credincioşii se laudă “în nevoi” în “suferinţe şi-n răbdarea necazurilor” dar niciodată în îngrijorare şi-n frică – numai dacă e vorba de o ispită deosebită din partea lui Dumnezeu.
Lacrimile aduc bucurie monahilor. Ei îşi asumă suferinţa până la capăt pentru a-şi câştiga acel zâmbet final al acelei vieţi fără de sfârşit.
Monahul şi dogmele. Fiecare monah e un teolog şi om al dogmei. Condiţia monahală e recapitularea întregului conţinut al învăţăturii ortodoxe. Este expresia experierii credinţei Ortodoxe şi păzitorul ei. Acest fapt e la fel de adevărat ca şi în cazul când, adesea, din necesitate, monahul a luptat pentru apărarea învăţăturii.
Cu toate acestea locul firesc al monahului nu e pe câmpul de luptă pentru apărarea dogmelor în Biserica oficială ci în viaţa ascetică. Siguranţa doctrinei, păstrarea ei, viaţa ei presupune un echilibru inevitabil în Ortodoxie. Dar mănăstirile nu au ca scop promovarea doctrinei sau susţinerea ei. Sfintele Canoane interzic cu desăvârşire călugărilor să se amestece în chestiuni doctrinare şi în “treburile bisericeşti”. Pentru aceasta se cere permisiune de la episcop.
Sigur, au fost perioade când monahi s-au implicat – şi bine au făcut – în apărarea doctrinei şi continuă şi astăzi. De pildă, Sfântul Munte apără Biserica chiar şi astăzi dar aceasta e o excepţie. Dar o face dintr-o necesitate imperioasă datorită perioadei deosebit de grele prin care trece Biserica.
Biserica care se adună în sinoade e asigurarea doctrinei. Călugării îi păstrează conştiinţa neîntinată iar sinodul, episcopul etc., sunt obligaţi să ia în seamă acest fapt. Sunt Părinţi, ca Sfântul Varsanufie şi mulţi alţii la fel de mari care au interzis cu desăvârşire orice amestec al călugărilor în chestiunile de credinţă, pentru a se consacra în schimb luptelor ascetice. Dar asemenea oameni întrupează doctrina în viaţa lor. Ei o trăiesc în venele lor iar sângele lor depinde de ea.
Să ne rugăm ca starea de necesitate să nu apară şi monahii să nu trebuiască să intervină ci Biserica să fie la înălţimea Ortodoxiei drept învăţând cuvântul adevărului.

………………………………………………………………………………………………………………..Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

 

Leave a reply

required