Creşterea, adică sporirea în rugăciune se aseamănă cu o plantă ce creşte fără să ştie şi fără să înţeleagă clipa, sau momentul creşterii sale. Este asemenea unui copil ce creşte, trecând de la o vârstă la alta, fără să ştie exact când a sporit creşterea sa.

– Cunoaşte credinciosul când trece de la o treaptă a rugăciunii la alta, sau nu?

– Trecerea rugătorului de la rugăciunea de cantitate la cea de calitate, ca şi creşterea lui în cea duhovnicească, adică urcarea lui pe cele trei trepte ale urcuşului duhovnicesc, după mai mulţi Sfinţi Părinţi nu este cunoscută de cel ce se roagă. Creşterea, adică sporirea în rugăciune se aseamănă cu o plantă ce creşte fără să ştie şi fără să înţeleagă clipa, sau momentul creşterii sale. Este asemenea unui copil ce creşte, trecând de la o vârstă la alta, fără să ştie exact când a sporit creşterea sa. Această creştere şi sporire a creştinului în rugăciune, ca şi creşterea lui în cele duhovniceşti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci mai mult al darului şi al milei lui Dumnezeu. Adesea este ascunsă această creştere şi sporire a sa, fie în rugăciune, fie în cele trei trepte ale urcuşului duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiască, ca să nu cadă omul în părerea şi închipuirea de sine. “Suirea către desăvârşire este necunoscută în râvnitor”, zice un mare rugător.

Totuşi dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul arată unele semne prin care cineva poate să priceapă în ce măsură se află, adică în care treaptă stă. Iată ce zice el: “Omul când se află în lenevire, se înfricoşează de ceasul morţii; iar când se va apropia de Dumnezeu, se teme de întâmpinarea judecăţii. Iar când cu totul va veni înainte întru dragoste, acestea două se înghit, adică se mistuiesc de dumnezeiasca dragoste” (Filocalia vol. X, Cuvântul 38).

(Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1994, p. 41)

Leave a reply

required