În manifestarea lor cea mai înaltă, sentimentele lumești și pământești sunt atât de apropiate de cele duhovnicești, încât este greu pentru omul modern să facă diferența între ele. El înțelege că „emoțional” înseamnă „duhovnicesc”… Câteodată are impresia că primește „mulțumire duhovnicească” de la cele lumești, însă nu face decât să se amăgească și să se înșele singur.
O persoană intelectuală și dezvoltată cultural mi-a mărturisit odată că, atunci când ascultă muzică, are aceleași trăiri ca la rugăciune. Cum putem, de fapt, să facem distincția între o stare firească și una pur duhovnicească? O stare duhovnicească pură este întotdeauna lipsită de patimi, atât de înaltă, încât ridică omul deasupra pământului fără să îi dea alte trăiri lumești. Pe de altă parte, orice stare firească, lumească, oricât de înaltă ar fi, fără îndoială va stimula unele senzații trupești – de exemplu, provoacă accelerarea pulsului, o scânteiere plăcută a mușchilor, fiori – care adesea apar atunci când oamenii cântă sau ascultă muzică.
Dominanța copleșitoare a emoționalului la omul contemporan explică de ce cântarea bisericească pură, care mulțumește doar ceea ce ține de duhovnicesc, este zăpăcitoare și plictisitoare pentru majoritatea, chiar și pentru cei care merg frecvent la biserică. Nu le place. În ultimele două secole am înlocuit cântările bisericești cu concerte în stil italian, care mulțumesc mințile lumești și care, așadar, sunt preferate de către contemporanii care se complac în emoționalitate.
De asemenea, oamenilor moderni nu le este pe plac iconografia antică, întrucât sensibilitatea lor spirituală nu este destul de dezvoltată încât să înțeleagă și să aprecieze frumusețea spirituală a Antichității, care a părăsit această lume. O astfel de persoană este mai atrasă de Madone cu fețe rotunde și pline, cu obrajii rozii, care îi amintesc de lumea aceasta și nu de lumea cea înaltă și duhovnicească. De asemenea, ca și în alte aspecte legate de spiritualitate, omul modern este surd și închis la minte, dar în același timp și foarte sensibil la ceea ce ține de lumesc, pe care adesea le consideră a fi „spirituale”, numindu-le astfel în presă, literatură și forumuri publice.

Arhiepiscopul Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, traducere de Lucian Filip, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 56-57

Posted in: Articole.
Last Modified: decembrie 8, 2018

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.