De fiecare dată când mergem la spovedanie sau Sfânta Liturghie, trebuie să trăim acest lucru ca un prilej unic de a ne înfățișa în fața lui Dumnezeu.
Dacă păstrăm mereu viu în minte și în inimă faptul că Dumnezeu, Care a venit și rămâne cu noi în veac, va veni din nou să judece viii și morții, atunci ne va fi ușor să săvârșim orice act de evlavie cu o nouă insuflare, să trăim de fiecare dată Tainele Bisericii cu râvnă și cu un duh nou, ca pentru prima oară.
(…) Ori de câte ori ne apropiem de Sfânta Taină a Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, să o facem, pe cât putem, ca pentru prima oară, plini de așteptarea de a intra în prezența vie a Domnului Înviat. Noi, oamenii, ne obișnuim cu toate, dar există un eveniment cu care nu ne putem obișnui, pentru că nu este un eveniment istoric, ci meta-istoric, și anume venirea Domnului în slavă, la sfârșitul lumii. Acest eveniment se cuvine a-l avea pururea în mintea și în inima noastră. Așa se încheie, de altfel, și Simbolul Credinței pe care îl rostim zilnic în rugăciunile noastre.
Arhimandrit Zaharia Zaharou, „Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieții”, Ed. Episcopiei Devei și Hunedoarei, 2017