Ştiţi voi, aleşilor, de ce Sfinţii Părinţi au inclus în Crezul nostru numele lui Ponţiu Pilat, ucigaşul lui Dumnezeu? Să nu vă îndoiţi, pentru că Sfântul Duh al lui Dumnezeu, Cel ce a inspirat pe Sfinţii Părinţi cu înţelepciune, a binevoit să facă aceasta. Şi El a voit să facă aceasta pentru ca cei credincioşi să ştie exact şi pentru totdeauna în care Hristos trebuie să creadă. Pentru că au apărut şi vor mai apărea în lume hristoşi falşi şi mesia mincinoşi pentru a vă înşela şi a vă încurca. De aceea atotprevestitorul Duh Sfânt, plin de dragoste faţă de oameni, a dorit să-i protejeze pe credincioşii lui Hristos de orice înşelăciune şi confuzie. De aceea, prin gura Sfinţilor Părinţi de la Niceea, El a definit exact care Hristos este vizat când se vorbeşte despre Mesia şi Mântuitorul lumii. El s-a referit, în mod exclusiv, doar la Iisus Hristos, Cel care s-a răstignit în timpul guvernării lui Ponţiu Pilat, pe atunci procurator al Imperiului Roman. Acest Hristos este unicul Hristos adevărat, unicul Mesia veritabil, unicul Mântuitor plin de dragoste faţă de oameni. Toţi ceilalţi care s-au prezentat sau se vor prezenta lumii sub acest slăvit nume până la capătul timpului, până în Ziua Judecăţii de Apoi, sunt hristoşi falşi. Numele lui Pilat e menţionat şi din altă cauză, pentru a arăta şi confirma persoana Mântuitorului lumii ca o persoană istorică şi nu ca o invenţie a imaginaţiei. Când se vorbeşte despre Ponţiu Pilat se delimitează atât timpul, cât şi locul apariţiei Domnului Hristos în lume.

                                          Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, pp. 24-25

Leave a reply

required