Cu mai mult de patruzeci de ani în urmă, aici, în Atena, l-a chemat o familie să-i facă Sfântul Maslu. O cameră a casei era închiriată de cineva, care era într-un grad avansat de boală. Când a terminat slujba Sfântului Maslu, stăpâna casei i-a spus să meargă şi în camera bolnavului aceluia şi să-l miruiască. După ce I-a miruit, s-a aşezat lângă el, l-a întrebat cum îl cheamă și cum se mai simte. Bolnavul i-a spus că îl cheamă Iacov. „Aaa! Bravo, fiule! Ai numele fratelui Domnului”. Acela însă, cu destulă necredinţă şi cu o uşoară ironie i-a spus: „Dar ce, Hristos a avut şi fraţi?”. Atunci Părintele i-a explicat că Iosif, înainte de a lua în casa sa pe Stăpâna, Născătoarea de Dumnezeu, avusese cinci copii din căsătoria legală anterioară; de aceea şi Iacov a fost numit fratele Domnului. Atunci omul acela, cucerit de povestirea Părintelui Nicolae, i-a spus: „Ah, Părinte! Roagă-l pe Sfântul Iacov să mă facă bine şi eu făgăduiesc că îl voi prăznui în fiecare an, cu cea mai mare evlavie”. (Acestea de aici le-a povestit însuşi Părintele unei fiice duhovniceşti).
După ce a spus cele de mai sus, Părintele adăugă: „Când am mers şi eu acasă, mi-am făcut datoria mea de preot”. Nu se ştie dacă a dormit în noaptea aceea. Căci bolnavul, în aceeaşi noapte a văzut în somn un arhiereu maiestuos, ţinând în mâinile sale o cutiuţă cu alifie, care îi spuse: „Întoarce-te să te ung pe spate”. Bolnavul s-a întors şi, cu alifia sa, sfântul l-a uns în chipul crucii pe spate.
Atunci bolnavul îl întrebă: „Dar cine eşti tu?”. „Sunt Iacov. M-a trimis Părintele Nicolae”, i-a răspuns acela. Odată cu vedenia aceasta, bolnavul s-a făcut sănătos, a renăscut şi sufleteşte, şi, de bucurie, s-a căsătorit cu fata familiei la care stătea. De atunci, omul acesta îl prăznuia pe Sfântul Iacov cu multă evlavie în Biserica Sfântului Ioan, cu litie şi cu bogate milostenii. Dar şi sfântul a continuat să-i ocrotească familia. Minunea aceasta am adus-o în discuţie odată de față cu Părintele Nicolae şi l-am întrebat ce funcţie avea cel vindecat. Părintele, voind să ne lămurească, ne spuse: „Era consilier ministerial”. Dar, de fapt, acela era director la un minister. Atât de mult cunoştea cele ale lumii!
Un colonel, care primise folos duhovnicesc din trăirea Părintelui Nicolae, mergea regulat să ia binecuvântarea lui. Odată, întrebat fiind de unii dintre fiii săi duhovniceşti cum se numeşte acel ofiţer, Părintele le răspunse cu convingere: „Căpitan se numeşte”.

            Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 59-61

Leave a reply

required