Vrăjmaşul nostru, diavolul, obişnuieşte a se bucura de amestecul şi tulburarea inimii, ca lupul de furtună şi vifor. De aceea caută a ne sorbi de tot sufletele şi a le depărta de smerenie, a se apleca omul spre sine şi voinţa lui, a nu vedea lucrul darului dumnezeiesc, numit înainte începător, fără care nu poate cineva numi pe Domnul lisus, după Pavel: „Nimeni, nu poate numi pe Domnul Iisus decât în Duhul Sfânt” (1 Cor. 12, 3).
Vrăjmaşul caută şi se sileşte a pune pe fiecare să se socoată mai râvnitor decât altul, că ar putea primi mai bine darurile lui Dumnezeu. Deci, diavolul se sileşte ca omul să facă lucrurile bune cu mândrie, fără a-şi recunoaşte neputinţa sa. De aceea trece cu gândul şi defaimă pe ceilalţi că nu fac cele bune pe care le face el.
Pentru aceasta, de nu vei lua bine seama şi nu vei trece îndată la altă stare, de a te ruşina, smeri şi defăima, cum am spus, te va face să cazi în mândrie, ca Fariseul, care se lăuda cu virtuţile lui şi osândea păcatele oamenilor.
Dacă în acest fel îţi va câştiga vrăjmaşul voinţa, te va stăpâni complet şi te va arunca în tot felul de răutăţi. Atunci mare îţi va fi paguba şi primejdia. De aceea Domnul ne-a poruncit să priveghem şi să ne rugăm: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită” (Mt 26, 40).
Trebuie luat bine seama a nu-ţi răpi vrăjmaşul o comoară atât de mare – pacea şi liniştea sufletului. Căci utilizează toată puterea de a-ţi lua această pace şi-ţi face sufletul să trăiască în necaz şi tulburare, unde ştie că este toată pierderea şi paguba lui. Pentru că dacă un suflet este în pace face orice uşor. Realizează multe şi bune. Rabdă de bună voie şi uşor, se împotriveşte oricărei întâmplări. Din contră, tulburat şi neliniştit cineva face puţine lucruri şi foarte imperfecte. Îndată se îngreunează şi apoi trăieşte în chip sterp.
De aceea, dacă vrei să biruieşti şi să nu-ţi strice vrăjmaşul neguţătoria, ia seama mai mult decât la orice a nu te lăsa nici un minut supărat şi necăjit. Realitatea este alta: oricât ar pătimi sufletul din lipsă de cucernicie şi dulceaţă duhovnicească, totuşi poate face nenumărate lucruri bune, urmând numai răbdarea şi îngăduinţa a face bine după putere.
Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumeniţa,