E bine să subliniem extrema supleţe ce trebuie să existe între părinte şi ucenic. Unii ucenici îşi pot vedea zilnic părintele, chiar oră de oră, să se roage, să mănânce, să lucreze împreună cu el, sau, cum se întâmpla adesea în pustia Egiptului, să îşi împartă chilia cu el. Alţii îl pot vedea numai o dată pe lună sau pe an; alţii îl pot vizita pe stareţ o singură dată în viaţa lor şi aceasta să le ajungă pentru a fi îndrumaţi pe calea cea bună. În plus, există diferite tipuri de părinţi duhovniceşti; câţiva dintre ei sunt chiar taumaturgi, ca Sfântul Serafim de la Sarov. Dar mulţi laici sau preoţi, fără să aibă darurile extraordinare ale stareţilor, pot oferi altora sfaturile pe care le caută. În fine, în paralel cu paternitatea sau maternitatea duhovnicească, mai există oricând posibilitatea fraternităţii duhovniceşti.
Dacă mulţi oameni cred că nu-şi pot găsi îndrumătorul duhovnicesc este şi pentru că îl vor într-un anume fel: căutând un Sfânt Serafim, îşi închid ochii în faţa călăuzei pe care le-o trimite Dumnezeu în realitate. De cele mai multe ori, pretinsele lor probleme nu sunt atât de complicate şi, de fapt, ei cunosc deja răspunsul în adâncul inimii lor. Dar acest răspuns nu le place pentru că presupune un efort plin de răbdare şi perseverenţă. Atunci caută un fel de deus ex machina care, printr-un singur cuvânt miraculos, ar face deodată totul uşor. Aceşti oameni au nevoie, înainte de toate, să fie ajutaţi să înţeleagă adevărata natură a paternităţii duhovniceşti.

                                                                                               Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana

Leave a reply

required